x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie România plătește circa 200 de milioane de euro anual pentru plasticul nereciclat

România plătește circa 200 de milioane de euro anual pentru plasticul nereciclat

de Redacția Jurnalul    |    23 Noi 2022   •   17:12
România plătește circa 200 de milioane de euro anual pentru plasticul nereciclat

România plătește circa 200 de milioane de euro anual la UE pentru plasticul pe care nu-l reciclează, atrage atenția Raul Pop, de la Asociația Ecoteca și cofondator al Coaliției pentru Ecomomie Circulară.

"Am avut doi ani de scutire, 60 de milioane de euro, dar şi 120-130 de milioane de euro este foarte mult. Sunt bani pe care îi dăm pentru că nu ne facem treaba", a precizat acesta. 

Ordonanța Guverenului 6.2021 i0nterzice comercializarea plasticului de unică folosință dar mai trebuie și alte acte normative. 
"Mai sunt multe reglementări necesare ca proceduri de lucru, de control, de raportare. Este un subiect în lucru la Ministerul Mediului şi Ministerul Economiei dar, deocamdată, nu am văzut un proiect. În momentul de faţă, Ordonanţa privind plasticul de unică folosinţă creează mai degrabă un impact moral decât un impact tehnic, măsurabil, planificabi. vorbim despre cum impactează mediul de afaceri şi lucrurile cumva mai au nevoie şi de nişte clarificări suplimentare", a explicat Raul Pop.

Sectorul de retail este important pentru sistemul de garanție-returnare. 
"Mai aşteaptă nişte mici clarificări dar, în principiu, el va intra în funcţiune de la 1 decembrie 2023, ceea ce înseamnă că mai avem încă un an în care trebuie să ne descurcăm pe partea de protecţia mediului şi de reciclare ambalaje cu sistemele pe care le avem acum. Nu este neapărat o veste bună din punct de vedere nici ecologic, nici al obligaţiilor pe care le are România vizavi de nişte cantităţi care trebuie reciclate sau deviate de la groapa de gunoi, să meargă mai departe spre reciclare şi spre eliminare, spre depozitare", spune reprezentantul Asociației Ecoteca, care precizează că plasticul de unică folosință cuprinde ambalaje de catering ori de luat alimente la pachet, peturi, ambalaje carton și plastic/aluminiu, filtre pentru tutun, articole cosmetice, servețele umede, etc. 

 

×
Subiecte în articol: reciclare ue romania plastic