România va primi anul acesta un grant de 15,83 milioane de euro de la Comisia Europeană pentru despăgubirile acordate în cazul pestei porcine africane în anul 2019, a declarat, luni, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Robert Chioveanu, într-o conferinţă de presă.
"Săptămâna trecută am avut la Bruxelles întâlniri cu oficiali ai Comisiei Europene şi cu şefii serviciilor veterinare din statele membre şi am prezentat o informare la zi cu stadiul actual al focarelor de pestă porcină africană (PPA) la nivelul României, dar şi un draft la noua strategie cu privire la noua abordare a planului de combatere şi control al PPA. Cel mai important lucru (..) am reuşit să publicăm o decizie grant care prevede acordarea a 15,813 milioane de euro pentru România, în 2019, pentru rambursarea a 75% din costurile eligibile alocate pentru despăgubirii în cazul pestei porcine africane, dar şi a unei plăţi de 50%, respectiv 6 milioane de euro pentru 2018 şi 7,5 milioane de euro pentru 2019. Aceşti bani vor veni însă anul viitor. Este o realizare a serviciilor veterinare faptul că împreună cu echipa mea, am beneficiat de credibilitate şi cei de la CE ne-au dat tot sprijinul. Ne-au propus să avem experţi de la Comisie, începând cu luna ianuarie-februarie, astfel încât această nouă strategie să fie în concordanţă cu prevederile europene şi să putem accesa şi alte fonduri pentru politici de piaţă", a spus şeful ANSVSA.
El a precizat că au fost prezentate CE măsurile pe care le are în vedere pentru combaterea PPA, dificultăţile cu care se confruntă autorităţile pentru gestionarea eficientă a bolii, dar şi faptul că planul actual a fost asumat doar de ANSVSA.
"De acum încolo acest plan trebuie să fie un plan al României, în care toţi factorii decizionali trebuie să fie implicaţi, respectiv fermierii, industria alimentară, Colegiul Medicilor Veterinari, Ministerul Mediului şi Ministerul de Interne trebuie să fie semnatari şi cu toţii să ne asumăm acest plan ca să reuşim să eradicăm această boală. Noua strategie este elaborată cu termene foarte clare, pe termene scurte, medii şi lungi", a adăugat Chioveanu.
Potrivit sursei citate, noua strategie pentru PPA va fi finalizată la sfârşitul lunii ianuarie-începutul lunii februarie, după care ea va fi aprobată de Grupul Naţional de Experţi şi în funcţie de bugetul alocat va fi avizată de Ministerul Agriculturii şi "apoi toţi ceilalţi implicaţi în gestionarea şi implementarea acestei noi strategii vor veni alături de noi".
Conform datelor din 17 decembrie prezentate de ANSVSA, pesta porcină africană (PPA) evoluează în prezent în România în 242 de localităţi din 26 de judeţe, cu un număr de 670 de focare (dintre care 12 focare în exploataţii comerciale şi patru focare în exploataţii de tip A), în alte 10 judeţe fiind diagnosticate doar cazuri la mistreţi.
De la prima semnalare a prezenţei virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare, şi până în prezent, au fost eliminaţi 542.459 de porci afectaţi de boală şi au fost diagnosticate 2.412 de cazuri la mistreţi.