x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie România, printre statele UE cu cea mai mare inflație, în luna iulie

România, printre statele UE cu cea mai mare inflație, în luna iulie

19 Aug 2020   •   13:18
România, printre statele UE cu cea mai mare inflație, în luna iulie
Sursa foto: marcociannarel/Getty Images/iStockphoto

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a crescut la 0,4% în luna iulie 2020, de la 0,3% în perioada anterioară. În UE inflația a urcat până la 0,9%, de la 0,8% în luna precedentă. Statele cele mai ridicate rate ale inflaţiei sunt Ungaria, Polonia, Cehia şi România, arată Eurostat.

În România, rata anuală a inflaţiei a crescut până la 2,5% în luna iulie, de la 2,2% în perioada precedentă.

Inflația în luna iulie a scăzut în 10 state UE, a rămas stabilă în trei ţări şi a crescut în 14 regiuni.

Cele mai ridicate rate anuale ale inflaţiei din UE au fost înregistrate în Ungaria (3,9%), Polonia (3,7%), Cehia (3,6%) şi România (2,5%).

La polul opus sunt Grecia (minus 2,1%), Cipru (minus 2%) şi Estonia (minus 1,3%).

În zona euro, cel mai mult au crescut prețurile la produsele industriale (0,42%), alimente, băuturi alcoolice şi ţigări (0,38%).

Scăderea preţurilor la energie a şters 0,83% din avansul inflaţiei pe luna iulie.

Inflația de bază, ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a fost de 1,3% în iulie, după un avans de 1,1% în iunie. Inflaţia de bază este luată în calcul de BCE la elaborarea deciziilor de politică monetară.

Rata anuală a inflaţiei în România (IPC) pentru sfârşitul anului 2020 şi al anului 2021 este prognozată la 2,7% şi, respectiv, la 2,5%, potrivit Raportului asupra inflaţiei al BNR..

×
Subiecte în articol: inflatie