Consumul de miere in Romania se afla inca mult sub media europeana, desi la ora actuala tara ocupa locul sapte in Europa la numarul de familii de albine si locul patru din punct de vedere al productiei de miere, a declarat, miercuri, presedintele Asociatiei Crescatorilor de Albine din Romania (ACAR), Ioan Fetea.
'Romania este una din tarile cu un consum de 400-500 de grame de miere (n.r. an/locuitor), mult sub media europeana avand in vedere ca in Europa se consuma de la 1,5 kilograme, la 2,5 si chiar trei kilograme in tarile nordice. Desi exista Legea 509/2006 privind introducerea mierii in scoli, care ar fi contribuit la o crestere a consumului in Romania, ea nu se aplica nici in prezent pentru ca s-a preferat marul in detrimentul mierii', a subliniat Ioan Fetea.
Acesta a subliniat ca problemele apiculturilor sunt legate si de tratamentele fitosanitare aplicate culturilor sau de utilizarea pesticidelor.
'Utilizarea pesticidelor nu este doar o problema a Romaniei ci una a apiculturii modiale. De asemenea, introducea organismelor modificate genetic a creat probleme apicultorilor, desi in toamna anului trecut s-a interzis la nivel european prezenta polenului provenit de la porumbul modificat genetic MON 810 in mierea de albine si cred ca acest lucru va crea probleme pe export in perspectiva', a spus seful ACAR.
'Desi Romania produce anual circa 20.000-22.000 de tone de miere, consuma doar jumatate din productie, restul plecand pe piata externa. Tara importa, pe de alta parte, in jur de 1.000 de tone de miere cupajata (n.r. amestecata) care nu se regasesc pe rafturile magazinelor cu eticheta care trebuie sa specifice tara de provenienta. Probabil cu noua Politica Agricola Comuna, Europa va lua masuri mai drastice in ceea ce priveste etichetarea, astfel incat consumatorul sa stie tara de origine a sortimentului de miere pe care il consuma', a subliniat Fetea.
Bucurestenii sunt asteptati, in perioada 20-22 aprilie 2012, la cea de-a sasea editie a Targului National al Mierii, organizat de Asociatia Crescatorilor de Albine din Romania in colaborare cu Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, pe platforma apicola Baneasa, in incinta Institutului de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultura.