x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Românii cu venituri mici vor fi loviţi

Românii cu venituri mici vor fi loviţi

de Daniela Ivan    |    07 Oct 2016   •   19:39
Românii cu venituri mici vor fi loviţi
Sursa foto: DIANA OROS

Românii care vor să ia credit de consum de la bănci trebuie să se grăbească. Din ianuarie, suma pe care o vor putea împrumuta va fi mai mică, iar cei care au venituri reduse sau mai sunt deja împrumutaţi ar putea chiar să nu se mai califice. Banca Naţională a elaborat un regulament nou (nr. 5/2016) referitor la condiţiile de creditare, care a fost publicat în MO în 28 septembrie 2016. Acesta introduce filtre mai stricte în ceea ce priveşte modul de calcul a bonităţii clientului, a declarat preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Florin Dănescu.

Băncile au la dispoziţie trei luni pentru a elabora norme proprii de creditare prin care să realizeze o evaluare riguroasă a veniturilor clientului, aşa cum prevede regulamentul Băncii Naţionale. Totodată, pe lângă cheltuielile standard care se deduceau înainte (mâncare şi utilităţi), de acum se vor scădea şi taxele sau impozitele pe care clientul le datorează Fiscului sau bugetelor locale. Şi asigurările de viaţă, de sănătate sau a locuinţelor se vor lua în calcul pentru determinarea gradului maxim de îndatorare. În aceste condiţii, bancherii vor să personalizeze gradul de îndatorare în funcţie de profilul clientului, chiar şi de mediul şi de regiunea geografică unde locuieşte. “Băncile vor face calcule privind probabilitatea de rambursare pe regiuni. Se va calcula cât este coşul de consum în nordul ţării şi cât este în sud, de exemplu. Astfel, oamenii pot lua credite cu valori mai mari sau mai mici, chiar dacă au aceleaşi venituri”, a declarat preşedintele executiv al ARB.

Bancherii sunt mulţumiţi

Bancherii spun că măsura BNR este binevenită, pentru că se limitează riscul ca aceste credite să devină neperformante în viitor pe măsură ce ratele vor creşte ca urmare a condiţiilor din piaţă. Nu trebuie uitat că ROBOR este acum la minim istoric şi că va creşte. “O să avem o mai mare claritate a capacităţii de plată a clientului şi acest lucru ne ajută. Ce ar fi însemnat să crească acum volumele şi după un an să intrăm cu aceste credite în default?”, a explicat Dana Demetrian, vicepreşedinte retail la BCR. Aceasta a mai precizat că este mai corect să acorzi de la început un credit în condiţii de capacitate bine conturate decât să îţi asumi un risc pe care apoi este mai greu să-l gestionezi.

Băncile locale aveau în bilanţuri, la finalul lunii august, credite pentru consum în monedă locală în valoare de 35,2 miliarde de lei (echivalentul a 7,9 mld. euro), cu 9% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Banca Naţională vrea să restricţioneze creditele de consum, astfel încât să evite o nouă explozie a neperformantelor în anii viitori

IFN-urile, cele mai lovite

Regulamentul BNR se va aplica nu doar băncilor, așa cum era până acum, ci și instituţiilor financiare nebancare persoane juridice române şi sucursalelor instituţiilor financiare străine, înscrise în Registrul General. IFN-urile sunt împărţite în două categorii: cele înscrise în Registrul Special al Băncii Naţionale şi cele înscrise doar în Registrul General. Pentru a face parte din prima categorie, IFN-urile trebuie să îndeplinească anumite criterii de capital. Până acum, IFN-urile înscrise doar în Registrul General nu aveau o instituţie care să le monitorizeze activitatea şi lucrau pe principiul cămătarilor.

 

×