74 de litri de bere, 30 de litri de vin şi 2,5 litri de tărie, atât bea, în medie, un român pe an, potrivit statisticilor. Asta înseamnă aproape un ţap de bere, o jumătate de pahar de vin şi o duşcă de ţuică pe zi.
Pare puţin, dar suntem pe locul al şaptelea în Europa, cu un consum de 21,3 litri de alcool pur pe an pe cap de locuitor, potrivit datelor OSIM. Mai mult decât britanicii (13,8) sau ucrainenii (20,3), cu tot renumele de beţivi pe care aceştia şi l-au făcut. Însă bem mai puţin decât locuitorii din Kazahkstan (26,2), din Republica Moldova (25), din Polonia (24,2), din Lituania (23,6), din Portugalia (22,6) sau din Rusia (22,3). Nu este de mirare că producătorii autohtoni de băuturi au afaceri prospere, piaţa locală fiscalizată se cifrează la circa 2,8 miliarde de euro, potrivit datelor patronatelor de profil. Cu alte cuvinte, un român cheltuie 150 de euro pe an, în medie, pe băuturi alcoolice.
Berea e în top. Volumul pieţei berii a ajuns la 14,9 milioane de hectolitri în 2014, adică 74 de litri pe cap de locuitor, potrivit datelor Asociaţiei Berarii României. O treime din consum este reprezentat de berea ambalată în sticle de plastic, care este mai ieftină.
Un român trebuie să muncească 24,5 minute pentru a putea plăti o bere, iar un german doar 3,7 minute, media europeană fiind de cinci minute
Tăriile se beau „la negru”. Piaţa totală de băuturi spirtoase a ajuns la 185 milioane de litri, cu volumele principale în categoriile ţuică şi rachiu, de 125 milioane litri. Valoarea pieţei a ajuns la 700 de milioane de euro, dar statul încasează taxe şi accize doar pentru 25% din vânzări din cauza evaziunii fiscale şi a autoconsumului, potrivit datelor Spirits România.
Licoarea lui Bachus. Românii beau anual aproximativ 30 de litri de vin pe cap de locuitor, la jumătate faţă de ţările dezvoltate, unde consumul se ridică la 50 litri/locuitor/an. Producția medie anuală de vin este de 5,5-6 milioane de hectolitri, vânzările din piaţă ridicându-se la 1,2-1,5 milioane hectolitri de vin, astfel că circa 4,5 milioane hectolitri reprezintă autoconsum şi „piaţa nelegală”, potrivit Patronatul Viei. Valoarea pieţei este de circa 600 de milioane de euro, cu un trend ascendent.
La ţară, tot cu alambicul şi cu jgheabul. Consumul de tărie şi de vin este în realitate mult mai mare pentru că autoconsumul nu apare în nicio statistică. Producătorii legali susţin că în satele şi comunele patriei există peste 30.000 de cazane în care se produc ţuică, rachiu sau palincă. Pe de altă parte, aproape fiecare român care are o casă „pe pământ” se laudă cu propriul vin, aşa că 70% din producţia de vin este destinată autoconsumului.
Citește pe Antena3.ro