x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Românii migrează pentru studii sau locuri de muncă

Românii migrează pentru studii sau locuri de muncă

23 Noi 2010   •   18:16

Circa 40% din românii din mediul urban au migrat în oraşul în care locuiesc sau muncesc, în principal pentru studii, locuri de muncă mai bune şi apropierea de familie sau prieteni, potrivit unui studiu realizat de compania de cercetare GfK şi comandat de Philips România.

Proporţia persoanelor cu studii superioare care au migrat în mediul urban este uşor peste medie.

Studiul privind “menţinerea oraşelor locuibile” arată că migraţia în mediul urban începe să fie percepută ca o problemă, în special în Bucureşti, din cauza aglomerării. Astfel, aproape 18% din persoanele care trăiesc în Capitală percep migraţia în zonele urbane ca o presiune majoră pentru viitor.

“În mediul global actual atât de competitiv se preconizează că populaţia urbană a lumii va creşte la patru miliarde până în 2020, ceea ce va pune mai multe presiuni asupra oraşelor care deja se străduiesc să facă faţă numărului actual de locuitori. În acest mediu urban în rapidă extindere, planificatorilor urbani le revine responsabilitatea de a se asigura că progresul economic este susţinut de o dezvoltare a infrastructurii pe măsură, astfel încât să se garanteze siguranţa şi bunăstarea cetăţenilor”, a declarat Ilona Ciauşoiu, country manager Philips România, potrivit Mediafax.

În opinia lui Ciauşoiu, oraşele locuibile şi comunităţile sustenabile pot fi dezvoltate prin parteneriate care să contribuie la dezvoltarea tehnologiilor potrivite, a modelelor de afaceri, a alianţelor şi a cooperării necesare.

Potrivit studiului derulat de GfK, factorul cel mai important pentru un oraş atractiv este costul vieţii, care necesită însă şi cea mai mare îmbunătăţire.

Persoanele care au participat la studiu consideră că un oraş atractiv pentru locuit ar trebui să aibă în primul rând un cost bun al nivelului de trai (45% din respondenţi) şi să ofere un sentiment de siguranţă şi securitate pentru locuitorii săi (41% din participanţi).

În ceea ce priveşte factorii de atractivitate, alături de cei care ar trebui îmbunătăţiţi, respondenţii consideră că priorităţile majore într-un oraş sunt accesul la unităţi sanitare (23%) şi educaţie (25%), aspectele de mediu (31%) şi accesibilitatea preţurilor locuinţelor (22%). La fel de importante sunt transportul public, infrastructura rutieră şi parcările (12%). Totodată, participanţii la studiu consideră că Bucureştiul este “un oraş în care poţi munci”. Referitor la potenţialul economic al oraşului în care locuiesc, aproape jumătate dintre persoanele intervievate sunt de părere că există un potenţial redus în acest sens. Studiul s-a desfăşurat în noiembrie, în zonele urbane din România, pe un eşantion de peste 700 de respondenţi. Potrivit Philips, studiul este reprezentativ la nivel naţional pentru zonele urbane, cu o marjă de eroare de ± 3,68%.

×