x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Românii nu investesc în siguranța locuințelor dar vor să le decoreze frumos

Românii nu investesc în siguranța locuințelor dar vor să le decoreze frumos

06 Noi 2020   •   11:51
Românii nu investesc în siguranța locuințelor dar vor să le decoreze frumos

Românii nu evaluează prea bine riscurile la care sunt expuse casele în care trăiesc și nu sunt dispuși să investească în siguranța acestora însă acordă o importanță deosebită felului în care sunt aranjate acestea.

Așa se face că 70% cred că este aproape imposibil ca locuințele lor să fie jefuite de hoți și 44% consideră că riscul petrecerii unui eveniment neprevăzut, cum ar fi un cutremur, incendiu, inundație, este aproape inexistent, arată un sondaj al Asociaţiei pentru Promovarea Asigurărilor (APA). Doar 5% să instaleze sisteme de protecție împotriva hoților și 4% în sisteme împotriva incendiilor. 

50% dintre persoanele care au răspuns la chetionare considră că este puțin probabil să se producă un cutremur în următoarele șase luni. 

"Deşi de incidenţă mai mică, riscurile care ameninţă locuinţele nu sunt atât de rare pe cât s-ar putea crede, din păcate. Doar în primele 6 luni din acest an, în fiecare zi, 51 de locuinţe din România au fost jefuite de hoţi, 20 de case au fost cuprinse de flăcări şi 6 au fost afectate de inundaţii. Vorbim, de asemenea, de o medie de aproape un cutremur pe zi", arată cercetarea.

Însă 80% sunt nemulțumiți de felul cum arată locul unde își petrec viața, acesta fiind motivul pentru care 30% dintre persoanele care vor să își redecoreze casa complet, 23% doresc să o mărească, iar 14% vor să se mute. 

Totodată, 65% vor să o reamenajeze, să achiziționeze o altă mobilă ori decorațiuni, iar 19% sunt dispuși să cheltuie pentru consolidarea casei. 

Sondajul a fost realizat online, în perioada 9-31 octombrie 2020 și au participat 3.085 de persoane.



Proiectul a fost desfăşurat de APPA - Asociaţia Pentru Promovarea Asigurărilor, cu sprijinul UNSAR - Uniunea Societăţilor de Asigurare-Reasigurare din România şi PAID România. 

×
Subiecte în articol: locuinţe