Persoanele fizice, dar şi firmele preferă să se împrumute în euro şi nu în moneda naţională, deşi majoritatea au venituri sau încasări în lei. Motivaţia este simplă. Dobânzile la lei sunt mult mai mari decât cele în euro şi chiar dacă se ia în calcul riscul valutar, tot împrumutul în euro este mai avantajos. Datele Băncii Naţionale a României (BNR) arată că, în luna noiembrie faţă de octombrie, eurizarea s-a accentuat. Astfel, creditul în lei s-a diminuat cu 0,6%, în timp ce creditul în valută exprimat în lei a crescut cu 1,2%.
Populaţia a fost principalul beneficiar de credite în valută, soldul acestor împrumuturi majorându-se cu 1,4% până la echivalentul a 65,6 miliarde de lei, faţă de 65,2 miliarde lei finanţările în devize străine atrase de la bănci de firme. Dinamica este mai accentuată în cazul populaţiei şi pe segmentul creditării monedei naţionale, soldul împrumuturilor în lei atrase de persoanele fizice fiind cu 0,9%, sub nivelul din octombrie, respectiv 36,17 miliarde de lei. Firmele au în derulare finanţări în monedă locală de 40,8 miliarde de lei, în scădere cu 0,3% faţă de octombrie, potrivit datelor BNR.
La finele lunii noiembrie, creditul neguvernamental înregistra o creştere de 3,5% faţă de 30 noiembrie 2009, pe seama majorării cu 8,2% a componentei în valută exprimată în lei şi a diminuării cu 3,6% a componentei în lei. În ultimele 12 luni, firmele au accesat credite într-un ritm mai rapid decât populaţia, avansul pe valută fiind de 10%, comparativ cu 6,5% în cazul persoanelor fizice.
Cea mai amplă scădere din ultimul an a fost consemnată la creditele în lei pentru populaţie, cu 7,2%, în timp ce soldul împrumuturilor în lei aproape a stagnat în perioada analizată. Creditul guvernamental a crescut în luna noiembrie cu 8,2%, până la 58,29 miliarde de lei.
În schimb, în ceea ce priveşte economisirea, persoanele fizice, dar şi firmele preferă să strângă bani atât în lei, cât şi în euro. Datele BNR arată că depozitele firmelor şi populaţiei s-au majorat în noiembrie cu 1,9% faţă de octombrie, la 172,08 miliarde de lei. Comparativ cu aceeaşi lună a anului 2009, sunt mai mari cu 5,2%, potrivit datelor publicate ieri de BNR. Concret, depozitele în lei ale populaţiei au crescut în noiembrie cu 0,9% faţă de octombrie, la 62,054 miliarde de lei, şi cu 4,7% faţă de noiembrie 2009. Şi depozitele în lei ale firmelor s-au majorat faţă de octombrie cu 4,5%, până la 45,95 miliarde de lei, şi cu 11,6% comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut. Economiile în valută ale populaţiei şi firmelor, exprimate în lei, au crescut în noiembrie cu 1% faţă de luna anterioară, la 64,07 miliarde de lei, şi cu 1,5% comparativ cu noiembrie 2009.