Statul român va autoriza tranzacţiile cu criptomonedă, printr-o Ordonanţă de Urgenţă care îi va permite supravegherea noii pieţe financiare. Instituţiile emitente de criptomonedă vor fi autorizate de Banca Naţională a României (BNR), în baza unor avize ale Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB), sub supravegherea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi ANAF. Noile entităţi vor putea inclusiv să acorde credite în criptomonedă.
Tranzacţiile cu monedă electronică aveau loc şi până acum în România, dar autorităţile nu aveau o evidenţă a acestora. Ministerul Finanţelor a lansat în dezbatere publică un proiect de Ordonanţă de Urgenţă privind emiterea de monedă electronică, menită să reglementeze această nouă piaţă.
350.000 de euro este capitalul minim de care trebuie să dispună o persoană juridică pentru a fi autorizată ca emitent de monedă electronică
Instituţia emitentă de criptomonedă este autorizată de BNR doar dacă are sediul în România şi emite cel puţin o parte din moneda electronică pe teritoriul ţării, în urma verificărilor efectuate de ONPCSB cu privire la riscul de spălare de bani şi finanţare a actelor de terorism şi a unui punct de vedere emis de ANPC.
De asemenea, BNR trebuie să se asigure că persoanele din conducerea instituţiei emitente de criptomonedă au o bună reputaţie. Emitenţilor de criptomonedă le este interzisă atragerea de depozite ori de alte fonduri rambursabile de la public, în schimb pot presta servicii de plată.
Orice încălcare a condiţiilor impuse va fi sancţionată de BNR cu avertisment, amendarea managerilor cu 1-6 salarii medii pe instituţia emitentă de monedă virtuală sau amenzi de până la 100.000 lei şi retragerea autorizaţiei
O noutate extrem de interesantă prevăzută în proiectul OUG promovate de MFP este prevederea potrivit căreia instituţiile emitente de criptomonedă pot acorda credite în monedă electronică, pe modelul IFN-urilor, în condiţiile legii. Practic, orice român se va putea împrumuta într-o monedă electronică, care există strict în mediul virtual.
Explicaţie foto
Emiterea fără autorizaţie de monedă electronică în România se va pedepsi cu închisoare de la şase luni la trei ani, potrivit OUG de reglementare a tranzacţiilor cu criptomonedă