Romaqua Group, cu peste 2.000 de angajați și marcile de renume Borsec, Stânceni, Giusto și Albacher, a adus în atenția instanței că SGR-ul, conceput fără finalizarea infrastructurii necesare, aduce prejudicii semnificative întregului lanț de producție și distribuție. În plus, compania avertizează că impactul negativ asupra prețurilor produselor pentru consumatori este deja resimțit.
Radu Lăzăroiu, directorul general al Romaqua Group, a subliniat lipsa dialogului din partea autorităților: „Am semnalat anul trecut toate problemele SGR, prin multe mail-uri, atât către RetuRO, cât și Ministerul Mediului, fără niciun răspuns. Noi suntem deschiși la dialog, dar ca să venim la dialog, trebuie să ne cheme cineva, iar ei nici măcar nu răspund la mail. Nici dezbatere publică nu a fost."
Compania a criticat și alegerea operatorului sistemului, afirmând că acesta ar trebui să fie o organizație nonprofit, în conformitate cu standardelor europene, și nu o societate pe acțiuni ca RetuRO, care are ca scop obținerea de profit. Mai mult, Romaqua a atras atenția asupra compoziției acționariatului RetuRO, care include toți competitorii săi, punând astfel sub semnul întrebării neutralitatea și independența sistemului.
„Cum mă poți tu pe mine obliga prin lege, HG, OU, să fac contract cu o firmă comercială care are acționari toți concurenții mei? Nu este vorba despre o firmă de stat care să aibă monopol, ci de o SA”, a spus Radu Lăzăroiu.
O altă problemă semnalată de Romaqua Group este lipsa infrastructurii necesare, sistemul funcționând doar cu un singur centru regional de colectare, cel din Bonțida, județul Cluj, în loc de cele 17 planificate. Transportul ambalajelor pe distanțe mari crește costurile și impactul asupra mediului, iar aceste costuri suplimentare se vor reflecta în taxele percepute comercianților și producătorilor, ceea ce va conduce la creșterea prețurilor pentru consumatori, potrivit profit.ro.