Rusia risca sa repete scenariul Greciei si sa se confrunte cu o criza economica de mare amploare, din cauza faptului ca salariile inregistreaza o cresterea mult mai mare decat productivitatea muncii, scrie publicatia Noviie Izvestia, citata de Ria Novosti.
Salariul mediu din Rusia a crescut cu 16,3% in iulie, fata de intervalul similar de anul trecut, in timp ce avansul din ianuarie-iulie a fost de 15,2%, ceea ce arata o crestere accelerata a retributiilor, a declarat Maria Ivanova, analist la Economic Expert Group.
"Este un avantaj pentru forta de munca, dar un semnal alarmant pentru economie. Cresterea salariilor nu este sustinuta de evolutii pozitive in economice. In acest caz ma refer la cresterea productivitatii, care este mult mai mica, de 6% pe an", a aratat Ivanova.
Ea a precizat ca acest decalaj a existat si inainte de criza.
Avertisment de la FMI: economia se supraincalzeste
Atat Fondul Monetar International (FMI), cat si Bank of America au semnalat deja aceasta problema, avertizand ca cresterea rapida a salariilor este un semn de supraincalzire a economiei, care conduce si la inflatie mai mare.
"Daca exista factori care separa cresterea salariilor de productivitatea muncii, aceasta inseamna ca economia isi pierde competitivitatea", a declarat Valeri Mironov, economistul-sef al Centrului pentru Dezvoltare. El a adaugat ca in Rusia costul fortei de munca este urias.
Italia si Spania au urmat aceeasi cale, acum au probleme
Studiile au aratat ca Rusia a fost lider in randul tarilor dezvoltate si nou-industrializate din Asia, in perioada 2004-2011, atant in privinta majorarilor salariale in industria prelucratoare, de patru ori exprimata in dolari, cat si a cresterii generale a costului fortei de munca, care a avansat de peste doua ori.
Rusia este urmata de Italia si Spania, unde salariile au crescut in acelasi interval cu 26%, respectiv 31%, in timp ce costul fortei de munca a avansat cu 22%, respectiv 14%, a spus Mironov.
"Rusia nu are datorii atat de mari ca Grecia, dar pot afirma ca ne aflam intr-o faza timpurie, traversata de statul elen cu cativa ani inainte de declasarea crizei", a mai spus economistul.
El a aratat ca grecii reduc acum salariile, urmarind o crestere mai rapida a productivitatii decat a retributiilor.