x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie RWE este cel de-al şaselea partener la Nabucco

RWE este cel de-al şaselea partener la Nabucco

22 Ian 2008   •   00:00

Turcia a anunţat că a acceptat ca grupul german RWE să devină cel de-al şaselea partener la consorţiul Nabucco, a anunţat un reprezentant al biroului ministerial al premierului turc Recep Tayyp Erdogan, citat de Reuters.



Turcia a anunţat că a acceptat ca grupul german RWE să devină cel de-al şaselea partener la consorţiul Nabucco, a anunţat un reprezentant al biroului ministerial al premierului turc Recep Tayyp Erdogan, citat de Reuters.

Reprezentanţii companiei turce din domeniul transportului de gazer naturale, Botas, care este membră a consorţiului urmează să se pronunţe în această săptămână în mod oficial.

Proiectul de construcţie a gazoductului Nabucco presupune construcţia unei conducte de peste 3.000 de kilometri lungime care să transporte gaze naturale din regiunea Mării Caspice până în centrul Europei la Baumgarden, în Austria. Nabucco va traversa Turcia, Bulgaria, România, Ungaria şi Austria, iar construcţia sa este estimată să coste cinci miliarde de euro. Companiile care vor face parte din consorţiu sun Botas, Bulgargaz, Transgaz, MOL, OMV şi RWE. Consorţiul va avea şi o strânsă legătură cu Socar, compania azeră din domeniul petrolier, care ar putea ajunge chiar membru al consorţiului de construcţie a gazoductului. Nabucco este sprijinit în mod oficial de către Uniunea Europeană şi urmează să reducă dependenţa energetică a UE de Gazprom, de unde se importă un sfert din consumul anual de gaze naturale.

×
Subiecte în articol: economic