x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Șantierul Naval Orșova distribuie dividende

Șantierul Naval Orșova distribuie dividende

31 Aug 2020   •   11:07
Șantierul Naval Orșova distribuie dividende
Sursa foto: Rawpixel/Getty Images/iStockphoto

Şantierul Naval Orşova (simbol SNO) va distribui dividendele aferente anului 2019, în perioada 31 august 2020 - 31 august 2023, transmite Depozitaul Central.

Valoarea dividendului brut pe acţiune este de 0,24 lei/acțiune. Acţionarii care beneficiază de dividende sunt cei înregistraţi în registrul acţionarilor emitentului, la data de 14 august 2020. Plata dividendelor către acţionarii emitentului se efectuează începând cu 31 august 2020.

Acţionarii care sunt clienţi ai unui Participant la sistemul de compensare-decontare şi registru al Depozitarului Central îşi pot încasa dividendele prin intermediul acestuia. Pentru acţionarii care nu au cont deschis la un participant al sistemului RoClear, plata se face prin transfer bancar, în baza solicitărilor transmise de acţionari; în numerar, la ghişeele bancare ale BRD Groupe Societe Generale din întreaga ţară.

Depozitarul Central mai informează că, în aceeași perioadă, distribuie dividende pentru acţionarii Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră SA (simbol EFO). Emitentul va distribui dividendele aferente anului 2019, utilizând serviciul naţional lansat de către Depozitarul Central.

Valoarea dividendului brut este de 0,0055 lei/acțiune. Acţionarii care beneficiază de dividende sunt cei înregistraţi în registrul acţionarilor emitentului, la data de 19 august 2020. Plata dividendelor către acţionarii emitentului se efectuează începând cu data de 31 august 2020.

Acţionarii care sunt clienţi ai unui Participant la sistemul de compensare-decontare şi registru al Depozitarului Central îşi pot încasa dividendele prin intermediul acestuia.

Pentru acţionarii care nu au cont deschis la un participant al sistemului RoClear, plata se face prin transfer bancar, în baza solicitărilor transmise de acţionari; în numerar, la ghişeele bancare ale BCR S.A. din întreaga ţară.

Începând cu anul 2015, ca urmare a modificării cadrului de reglementare aplicabil distribuirii dividendelor şi a oricăror alte sume cuvenite deţinătorilor de valori mobiliare, distribuirea dividendelor se efectuează prin intermediul Depozitarului Central şi al participanţilor la sistemul de compensare decontare şi registru.

×