x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Şapte miliarde € pentru autostrăzi

Şapte miliarde € pentru autostrăzi

de Elena Stan    |    17 Iul 2008   •   00:00
Şapte miliarde € pentru autostrăzi

Finanţarea necesară  pentru construirea a  1.000 de kilometri de autostradă în următorii patru ani se ridică la şapte miliarde de euro.

Finanţarea necesară  pentru construirea a  1.000 de kilometri de autostradă în următorii patru ani se ridică la şapte miliarde de euro.

 
România ar putea beneficia de 1.000 de kilometri de autostradă în următorii patru ani pentru construirea cărora vor fi alocate şapte miliarde de euro, ne-a declarat Sorin Bota, secretarul executiv al PSD, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor.

Bota susţine că cei 1.000 de kilometri de autostrăzi erau la finele lui 2004 într-o fază avansată: pentru realizarea a 600 kilometri se semnaseră deja contracte, iar pentru restul de 400 de kilometri se purtau negocieri. Toate proiectele şi contractele semnate au fost stopate de noua conducere de la Ministerul Transporturilor şi de atunci nu s-a mai făcut nimic în plus. "În 2004 erau negociate şi pregătite pentru lansare şapte contracte de autostrăzi, respectiv centura de nord şi de sud Bucureşti, patru contracte pentru Bucureşti-Braşov, Sibiu-Orăştie", a explicat Bota. Acum, din cauza preţurilor ridicate ale materialelor de construcţie şi din cauza zonelor pe unde urmează să treacă autostrada, preţul de realizare a unui kilometru de autostradă ajunge la 7 milioane de euro.

 
BANI. Reluarea acestor proiecte este finanţabilă. "Alocarea multianuală ţine seama atît de disponibilităţile financiare, cît şi de capacitatea tehnică de cheltuire a acestor sume în proiectele de autostrăzi. Practic, azi de la bugetul naţional se cheltuiesc mai mult de 500 milioane euro pe an, dar fără a avea un rezultat concret în investiţii realizate. Sîntem în situaţia în care peticim un drum de patru ori în patru ani şi tot prost rămîne, în loc să refacem într- un an acel drum şi să avem o lucrare bună cu acei bani", a explicat Sorin Bota.


FINANŢARE. Sursele de finanţare ar fi asigurate astfel: cîte 2 miliarde de euro de la bugetul naţional, fonduri europene şi contracte de parteneriat public-privat (concesiune), precum şi un miliard de euro de la instituţii financiare internaţionale precum Banca Europeană de Investiţii (BEI), Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Banca Japoniei pentru Cooperare Internaţională (BJIC) şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD). "Studiile efectuate în România de comisarii europeni ce au stat la baza închiderii negocierilor cu UE a capitolului 9 privind politica în transporturi precizau necesitatea alocării anual a 1,5% din PIB pentru infrastructură, însă în realitate autorităţile nu au respectat acest lucru", ne-a explicat Sorin Bota. Conform statisticilor, în 2007 a fost alocată suma de 0,5 miliarde de euro de la bugetul local, adică de trei ori mai puţin decît prevedea legea, avînd în vedere că valoarea PIB-ului de anul trecut a fost de 120 de miliarde de euro, iar 1,5% ar fi însemnat 1,8 miliarde de euro. De asemenea, tot pentru infrastructură pot fi atrase fonduri europene în perioada 2007-2009 în valoare de 1,227 miliarde de euro, iar după 2009 suma va ajunge la 4,911 miliarde de euro.

 

Statistici

România se află pe ultimele poziţii din Uniunea Europeană din punct de vedere al infrastructurii rutiere, cu numai 228 kilometri de autostradă. Pînă şi Bulgaria şi Slovacia sînt înaintea noastră în clasamentul realizat de Eurostat cu privire la kilometri de autostradă. Bulgaria are 331 kilometri de autostradă, iar Slovacia are  334 de kilometri de autostradă. În perioada 1989-2008 s-au construit 228 kilometri de autostradă, ceea ce înseamnă că în ultimii 19 ani s-a construit în medie 12 kilometri de autostradă pe an. Recordul negativ a fost realizat în ultimii ani. În intervalul 1 mai 2007-1 mai 2008 nu s-a dat în folosinţă nici un kilometru de autostradă. Autorităţile promit însă că vor da în folosinţă primii 25 de kilometri din Autostrada Transilvania.

×
Subiecte în articol: economic miliarde autostradă kilometri