Mai mult de un milion de români (un sfert din totalul angajaților) lucrează, în România, pentru salariul minim pe economie, țara noastră plasându-se pe primul loc în topul UE din acest punct de vedere. Angajații cu salariul minim duc și una dintre cele mai grele poveri fiscale din UE, mulți dintre ei aflându-se la limita sărăciei, chiar dacă muncesc în condiții normale, arată un studiu al Comisiei Europene.
„În Estonia, Grecia și România, sărăcia în muncă este cea mai ridicată. Reduceri semnificative ale acestui fenomen pot fi obținute dacă statele membre își măresc salariile minime la diferite valori de referință posibile”, notează autorii studiului, care analizează impactul noii Directive europene privind salarizarea.
Cu o pondere de 36% a taxelor în totalul salariului minim, România ocupă locul 5 în clasamentul poverilor fiscale, după Ungaria (45%), Germania (40%), Slovenia (38%) și Cehia (37%). Minim, de 15%, este întâlnită în Irlanda și Franța.
Decalaje maxime față de celelalte țări membre avem și la alte capitole, cum ar fi ponderea de doar 40% a salariului minim în cel mediu pe economie, un raport de 1 la 5 între cele mai mici și cele mai mari salarii, dar și cea mai accelerată creștere a acestui venit în ultimii 10 ani.
Comisia Europeană nu cere o majorare sau aliniere a salariului minim în țările UE, dar insistă pentru eradicarea muncii la negru.
Ponderile angajaților plătiți cu salariul minim în totalul salariaților din țările UE
Sursa: Comisia Europeană