x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Scandalul FMI deschide uşa pentru economiile în curs de dezvoltare.

Scandalul FMI deschide uşa pentru economiile în curs de dezvoltare.

17 Mai 2011   •   16:40

Expertii prezic o “cadere' a lui Dominique Strauss-Kahn, acuzat de agresiune sexuala, iar acum este momentul prielnic pentru ca tarile aflate in curs de dezvoltare, cu economii solide, sa isi impuna punctul de vedere.

Fragilitatea zonei euro, turmentata de problemele financiare ale Portugaliei, de o o reizbucnire a presiunilor asupra Greciei, care ar avea nevoie de inca un imprumut, sau de ingrijorarile asupra soliditatii Spaniei, toate acestea sunt argumente pentru statele aflate in plin avant, si care de trei ani cer un rol mondial mai mare.

China, India, Brazilia, Rusia, Coreea de Sud sunt cei mai probabili adversari ai Europei. In mod traditional, de la finele celui de-al Doilea Razboi Mondial, FMI este condus de catre un european iar Banca Mondiala de un american, scrie Associated Press.

Negocieri la sange, “troc' politic

Eswar Prasad, expert in economie internationala la Cornell University, spune ca pozitiile de top vor fi parte a unui sistem de “troc' intre marile economii si candidatilor.

Brazilia crede ca urmatorul director general al Fondului Monetar International ar trebui sa vina dintr-o mare tara emergenta, dar nu intentioneaza sa faca in mod activ presiuni in acest caz, a declarat pentru Reuters un oficial guvernamental de rang inalt, citat de Agerpres.

“Credem ca India si Brazilia ar fi optiuni bune. Dar credem, de asemenea, ca Europa isi va pastra probabil pozitia puternica si din acest motiv noi nu intentionam sa fortam foarte tare aceasta problema acum', a spus el.

Cancelarul german, Angela Merkel, a recunoscut recent ca tarile emergente ar trebui sa aiba o prezenta mai determinanta in conducerea atat a FMI cat si a Bancii Mondiale, dar a avertizat ca intr-un moment atat de decisiv pentru UE, Uniunea nu va renunta sa puna pe masa “candidati buni'.

Miza: exporturile lumii

Miza este una foarte mare. SUA sI China se afla in pozitii divergente legate de aspecte fundamentale ale economiei si comertului mondial. SUA acuza China ca mentine artificial yuanul devaluat, pentru a putea face exporturile mai competitive la export, iar FMI a emis de-a lungul timpului pozitii asemanatoare. Faptul ca recent, rezerva valutara a Chinei a ajuns la 3 trilioane de dolari, este un argument in acest sens. De partea cealalta, Germania si China acuza SUA ca isi devalueaza intentionat dolarul prin programul de achizitii a 600 de miliarde de dolari in certificate de Trezorerie, desfasurat de Federal Reserve, banca centrala americana. De asemenea, Brazilia anunta la inceputul anului trecut ca lumea se afla in pragul unui “razboi valutar'. Alte state au criticat Japonia, pe motiv ca isi devalueaza prea mult yenul.




×
Subiecte în articol: FMI dsk fmi scandal sexual