x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Scumpire gazelor, devansată

Scumpire gazelor, devansată

de Adrian Stoica    |    08 Mar 2016   •   11:36
Scumpire gazelor, devansată

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) va propune Fondului Monetar Internaţional (FMI) o liberalizare timpurie a pieţei gazelor pentru consumatorii casnici, având în vedere că preţurile pe pieţele internaţionale au scăzut foarte mult, a declarat, ieri, Niculae Havrileţ, preşedintele instituţiei, în cadrul Energy Business Summit. "Vom analiza, împreună cu FMI şi Banca Mondială, stadiul liberalizării pieţei gazelor şi vom propune o liberalizare timpurie, având în vedere că preţul gazelor pentru consumatorii casnici de pe pieţele internaţionale şi de pe bursa internă este mai mic decât cel preconizat de noi", a spus Havrileţ. În prezent, preţul de achiziţie a gazelor naturale din producţie internă pentru consumatorii casnici şi pentru termocentralele care livrează agent termic consumatorilor casnici este de 60 de lei pe Mwh. În toamna anului trecut, preşedintele ANRE estima o scădere a preţului de producţie a gazelor naturale cu 10% până la 1 iulie 2016. Totodată, calendarul de liberalizare prevede o creştere cu 6 lei pe MWh pentru preţul gazelor plătit de consumatorii casnici începând cu această vară. Începând de la 1 aprilie, când se va termină perioada de iarnă, ANRE va analiza calendarul pentru liberalizarea gazelor la populaţie. În cazul în care analiza va conduce la concluzia că preţurile din calendar sunt competitive cu cele de pe piaţa liberă, programul de liberalizare se va încheia.“Daca vom considera că preţurile din calendar sunt competitive cu cele de pe piața liberă, programul de liberalizare se va încheia. Va urma o perioadă de verificare a preţului în sensul evitării unor creşteri neanunţate. Vom verifica și modul în care se alcătuiește coşul de consum”, declara recent Niculae Havrileţ.

O misiune a FMI, condusă de Reza Baqir, se află deja în România pentru evaluarea anuală a economiei. Misiunea FMI se va încheia pe 15 martie.

×