UPDATE: Şeful OMV: Am făcut tranzacţiile corect şi am respectat regulile
Directorul general al OMV, Wolfgang Ruttenstorfer, pus sub acuzare de procuratură pentru tranzacţii cu acţiuni ale grupului în baza unor informaţii privilegiate, a declarat că este convins că a făcut achiziţia corect, respectând toate regulile, potrivit unui interviu telefonic acordat Bloomberg.
"Sunt convins că am cumpărat acţiunile (OMV, n.r.) corect şi că am respectat toate regulile", a spus Ruttenstorfer. Directorul OMV se aşteaptă ca acuzaţiile să fie analizate de consiliul de supraveghere al grupului.
Preşedintele consiliului de suparveghere al OMV, Peter Michaelis, s-a declarat "surprins de decizia procuraturii", potrivit agenţiei APA, citată de cotidianul Wirtschaftsblatt. Potrivit informaţiilor deţinute în prezent, Michaelis consideră că "achiziţiile au fost realizate corect şi în conformitate cu legea", a afirmat un purtătoar de cuvânt al preşedintelui consiliului de suparveghere.
Consiliul va analiza "situaţia imediat", a afirmat purtătorul de cuvânt.
Ruttenstorfer, în vârstă de 60 de ani, a fost director la OMV, cea mai mare companie de petrol şi gaze din Europa Centrală, începând din 2002 şi urmează să se retragă la finele lunii martie, notează Bloomberg.
Directorul OMV a afirmat că deţine, încă, acţiunile cumpărate în martie anul trecut. La momentul respectiv, Ruttenstorfer a achiziţionat 26.500 de acţiuni, iar la sfârşitul lunii decembrie avea 45.030 de titluri.
Achiziţia controversată a făcut parte dintr-un program de beneficii acordat de grupul OMV, parte a pachetului salarial, a afirmat Ruttenstorfer, citat de cotidianul Die Presse. Şeful OMV este obligat să păstreze acţiunile achiziţionate astfel pentru o perioadă de trei ani.
Autoritatea austriacă de reglementare în sectorul financiar a cerut procuraturii, în august 2009, să stabilească dacă Ruttenstorfer trebuie pus sub acuzare pentru folosirea unor informaţii privilegiate la achiziţia unor acţiuni ale grupului, relata cotidianul Wall Street Journal la acea dată.
Ruttenstorfer a cumpărat, la 23 martie 2009, acţiuni OMV în valoare de 620.444 de euro, cu o săptămână înainte ca grupul să anunţe acordul de vânzare a participaţiei de 20,2% la compania ungară MOL, pentru 1,4 miliarde de euro, sumă de două ori mai mare decât preţul pieţei. Acordul a dus la aprecierea acţiunilor OMV cu peste 3%.
Autoritatea a investigat cazul din luna aprilie a anului trecut, iar în august 2009 a înaintat concluziile procuraturii.
OMV a anunţat, la momentul respectiv, într-un comunicat, că suspiciunile referitoare la Ruttenstorfer sunt nefondate, acesta acţionând corect, într-o manieră transparentă.
În Austria, folosirea de informaţii confidenţiale se pedepseşte cu maximum trei ani de închisoare.
OMV este acţionarul majoritar al Petrom (SNP), cea mai mare companie românească, şi deţine totodată în România o reţea de benzinării sub brandul propriu. Grupul controlează 51% din acţiunile Petrom, Ministerul Economiei are o participaţie de 20,6%, iar Fondul Proprietatea deţine o participaţie de 20,11%, restul titlurilor fiind listate la bursă.