x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Service-urile se revoltă împotriva ASF

Service-urile se revoltă împotriva ASF

de Adrian Stoica    |    30 Aug 2019   •   10:30
Service-urile se revoltă împotriva ASF
Sursa foto: ??????? ?????????/Getty Images/iStockphoto

Asociaţia Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI) susţine că City Insurance este în mare dificultate financiară, în ciuda declaraţiilor Autorităţii de Supraveghere Financiară privind solvabilitatea companiei, iar cifrele prezentate de societate "ar trebui să provoace insomnii oricărei persoane cu minimă responsabilitate din Consiliul ASF", precizează reprezentanţii asociaţiei. Potrivit datelor ASSAI, dintr-un număr de 951.157 poliţe RCA/lună emise pe întreaga piaţă de asigurări din România, 523.000 de poliţe sunt emise de City Insurance.

 
"City Insurance a anunţat că a achitat anul acesta un număr de 93.761 dosare de daună. Despre cele peste 30.000 de dosare de daună deschise tot în acest an şi neachitate nu suflă o vorbă nici City Insurance şi nici iresponsabila Autoritate de Supraveghere Financiară. Dauna medie rezultată din cifrele comunicate de către City Insurance este de 1.525 euro. Este o daună fantezistă în condiţiile în care City Insurance are un număr de peste 130.000 de capete tractor asigurate RCA dintr-un total de 190.000 de astfel de autovehicule înmatriculate la nivel naţional. Dauna medie pentru acest tip de vehicule depăşeşte 4.000 de euro, iar frecvenţa accidentelor este dublă faţă de autoturisme", se arată într-un comunicat al ASSAI. "Suntem consternaţi de ipocrizia şi totala lipsă de responsabilitate a Autorităţii de Supraveghere Financiară care refuză să recunoască faptul că societatea City Insurance are probleme serioase atât în onorarea obligaţiilor de despăgubire, cât şi din punct de vedere al solvabilităţii", se arată în document.

 
Leonardo Badea, acuzat direct


ASSAI precizează că, în urmă cu patru ani, Astra Asigurări intra în faliment în condiţiile în care fostul preşedinte, Mişu Negriţoiu, dădea tuturor asigurări, până în ultimul moment, că societatea nu are probleme financiare. “În prezent, Leonardo Badea (actualul preşedinte al ASF- n. red)  procedează în mod identic şi dă tuturor asigurări că City Insurance este solvabilă şi dacă cumva vor apărea probleme, ASF va interveni cu profesionalism şi promptitudine şi va rezolva problema, iar peste o lună, acesta pleacă viceguvernator la BNR”, susţin reprezentanţii ASSAI.

 

ASF, somat să prezinte situaţia reală

 

Pentru a demonstra adevărata situaţie în care se află asigurătorul  City Insurance, patronatul service-urilor independente cere conducerii ASF să facă publice numărul dosarelor de daună înregistrate de City Insurance pentru daune externe în ultimele 12 luni; numărul şi procentul dosarelor de daună achitate integral de asigurător  pentru daune externe în ultimele 12 luni;  valoarea dosarelor de daună neachitate  pentru daune externe în ultimele 12 luni, precum şi valoarea rezervelor de daună constituite pentru dosarele de daună achitate de către societate către BAAR, în cursul ultimelor 12 luni.
ASSAI menţionează că în situaţia în care ASF nu va transmite public prin comunicat de presă toate informaţiile cerute clare, detaliate, la obiect şi nu amestecate, până la data de 03 septembrie 2019, asociaţia va transmite un nou material de presă "deosebit de interesant".

 

Anunţăm public faptul ca am contractat o reputată casă de avocatură care lucrează deja la redactarea unor plângeri penale împotriva unor persoane pe care le considerăm responsabile pentru neglijenţă şi abuz în serviciu din cadrul ASF.

Dan Barbu, preşedinte ASSAI.

 

City Insurance:  s-au plătit daune totale de 143 mil. euro

 

Societatea de Asigurare Reasigurare City Insurance a anunţat miercuri că plătit în primele şapte luni daune totale de 143 de milioane de euro, echivalentul a 681 milioane de lei, corespunzător unui număr de 93.761 de dosare. În perioada 1 ianuarie - 31 iulie 2019, City Insurance a raportat prime brute subscrise în valoare de 239 de milioane de euro, echivalentul a 1,132 miliarde de lei, iar numărul poliţelor emise s-a ridicat la 4,07 milioane.
Grupul de firme AutoCar a solicitat, atât ASF, cât şi instanţelor de judecată, falimentul City Insurance pentru datorii restante de peste un milion de lei. Societatea de asigurări se află în incapacitatea de plată a acestor datorii, care sunt mai vechi de 120 de zile, iar suma de plată pe care City Insurance o are, actualizată cu dobânzile şi penalizările legale, depăşeşte 3 milioane de lei, susţine grupul AutoCar .

×