Cei mai bogaţi 10 oameni din lume au pierdut, în total, 110 miliarde de euro în urma crizei financiare, potrivit unui clasament realizat de revista Forbes, care contabilizează loviturile încasate în plexul afacerilor de către bogaţii planetei.
Cel mai greu lovit de criză este, deocamdată, magnatul indian Anil Ambani. Anul trecut, Ambani se afla pe locul al şaselea în clasamentul celor mai înstăriţi afacerişti, Forbes notând că îşi sporise averea cu 17,5 de miliarde de euro. Acum, indianul a sărăcit cu 22 de miliarde, în special din cauza deprecierilor masive suferite de bursa indiană, rămânând posesorul unei averi estimate la 8,7 miliarde de euro.
Alţi trei conaţionali de-ai săi îl urmează pe lista celor mai grele lovituri financiare. Este vorba despre Mukesh Ambani, Lakshmi Mittal şi Kushal Pal Singh, care au pierdut câte 14,5 miliarde de euro.
Antrepenorul britanic David Ross a demisionat din trei consilii de Administraţie unde era acţionar principal şi a renunţat la postul de consilier pentru Jocurile Olimpice de la Londra, din 2012. Averea lui, estimată în martie 2008 la 1 miliard de euro, a scazut la 110 milioane de euro.
Fostul şef al bancii islandeze Landsbanki, Bjorgolfur Gudmundsson, a pierdut 800 de milioane de euro. Banca i-a fost preluată de stat, compania sa Hansa este în pragul falimentului, iar Gudmundsson a scos la vânzare echipa de fotbal West Ham.
Nu au scăpat de efectele crizei nici miliardarii ruşi. Averea celui mai bogat rus, Oleg Deripaska, a scăzut de la 20,4 miliarde de euro la 7,2 miliarde. Patronul echipei de fortbal Chelsea Londra, Roman Abramovici, a pierdut 3,5 miliarde de euro şi locul întâi în clasamentul celor mai bogaţi oameni din fotbalul englez.
Citește pe Antena3.ro