x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Site „futurist” la Ministerul Fondurilor Europene

Site „futurist” la Ministerul Fondurilor Europene

de Diana Scarlat    |    04 Mar 2019   •   09:57
Site „futurist” la Ministerul Fondurilor Europene
Sursa foto: Lucian Alecu

La sfârşitul lunii martie va deveni funcţional site-ul Ministerului Fondurilor Europene (mfe.gov.ro), în noua variantă, şi pagina de Facebook. Cele două platforme online vor funcţiona ca instrumente de reducere a birocraţiei, astfel încât să ajute cât mai mulţi beneficiari să acceseze fonduri.

 

Pe site se va putea căuta orice informaţie, folosindu-se cuvinte-cheie, iar pe pagina de Facebook se vor aduna întrebările şi nelămuririle beneficiarilor, la care angajaţii ministerului vor putea răspunde în cel mult o săptămână. „În funcţie de ceea ce vor comenta oamenii în «chat bot», noi vom încerca să răspundem cât mai repede, apoi vom programa «chat botul» în aşa fel, încât la următoarea întrebare pe aceeaşi temă să se genereze răspunsul automat. E acelaşi sistem care funcţionează pe orice site de cumpărături online, dar pentru administraţia publică este ceva revoluţionar. Încercăm să ne aliniem cu ceea este deja funcţional în domeniul privat. La deschiderea paginii, va apărea automat fereastra de «chat», astfel încât comunicarea să fie cât mai facilă”, a explicat Victor Ciobanu, responsabil cu implementarea noului proiect digital al ministerului. Site-ul mfe.gov.ro şi pagina de Facebook vor fi accesibile tuturor celor care vor să facă proiecte pe fonduri europene, iar această componentă din strategia ministerului este foarte importantă pentru creşterea ratei de absorbţie anunţate de ministrul Rovana Plumb. 

 

Am atras 8,55 miliarde euro şi am ajuns cu rata de absorbţie aproape de media europeană. Sperăm ca până la finalul anului să depăşim media europeană. Aceasta este ţinta. Vrem să ajungem la 12,5 miliarde de euro.

Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene

×