x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Smartree România are un nou director, Adrian Stanciu, fost director de afaceri corporative

Smartree România are un nou director, Adrian Stanciu, fost director de afaceri corporative

16 Noi 2010   •   16:39

Ca director executiv al Smartree, Stanciu vrea să crească anul viitor afacerile companiei, să extindă gama de servicii şi să consolideze poziţia companiei ca lider pe piaţă.

 Adrian Stanciu a mai lucrat ca membru al băncii de investiţii Merrill Lynch şi al Trezoreriei Statului Mississippi şi a mai ocupat diferite poziţii în cadrul unor companii precum Deloitte şi SSIF IEBA Trust.

Smartree oferă o gamă completă de servicii de externalizare a proceselor de HR, de la salarizare, administrare de personal, analiză şi raportare pentru management, recrutare şi muncă temporară, până la consultanţă în procesele de HR.

În martie, Enterprise Investors a preluat de la omul de afaceri Eric Kish (fost director în cadrul Rompetrol ­ n.r.) un procent de 56% din acţiunile companiei româneşti pentru 3 milioane de euro. Achiziţia a fost realizată prin intermediul fondului de venture capital Enterprise Venture Fund 1.

În urma contractului agreat, fondul a pus la dispoziţia Smartree România un capital de expansiune de 3 milioane euro, în schimbul unui pachet de 56% din acţiunile companiei.

 Compania are peste 150 de clienţi companii multinaţionale şi cu capital integral românesc şi este prezentă în oraşe precum Bucureşti, Braşov,Constanţa, Cluj-Napoca, Piteşti şi Timişoara.

×