Deputatul PSD Gabriel Vlase, propunerea preşedintelui Klaus Iohannis pentru şefia Serviciului de Informaţii Externe (SIE), este un politician discret, care s-a remarcat prin loialitatea sa faţă de superiorii pe linie de partid şi nu numai. Băcăuanul, aflat la al patrulea mandat, s-a asociat cu politicieni influenţi şi oameni ai serviciilor, este doctor în ştiinţe militare şi informaţii şi a făcut milioane din afaceri imobiliare. La fel şi unul din partenerii săi de business, care s-a dovedit a fi un abonat la banii statului.
Gabriel Vlase deţine în prezent două firme de imobiliare din Bacău, Investica General SRL şi Gabrio Business SRL, ambele înfiinţate în ianuarie 2017, în urma dizolvării Saga SRL. Investica General SRL a raportat în primul an de funcţionare afaceri de 253.345 lei, fără niciun angajat, dar cu un profitul net senzaţională, de 1.703.087 lei. Şi Gabrio Business SRL a înregistrat un profit net de 11.446 lei, la afaceri de 65.661 lei, cu un singur angajat, dar şi datorii de 1.646.683 lei. O altă firmă a viitorului şef SIE, 1001 Net România SRL din Braşov, specializată în activităţi ale portalurilor web, a fost radiată pe 9 martie 2018, după mai mulţi ani fără activitate şi cu datorii de 676.678 lei. Vlase a fost asociat aici, printre alţii, cu fostul premier Mihai Tudose, deputatul PSD Georgian Pop, fost preşedinte al Comisiei de Control a SRI, dar ;i cu alte persoane interesant, cum ar fi Liviu Claudiu Doroş şi George Sicoe.
Liviu Claudiu Doroş este fiul generalului de brigadă (r) Vasile Doroş, şef timp de opt ani al SRI Bacău. Vechi partener de afaceri cu Vlase, Doroş a fost unul din locotenenţii lui Sorin Ovidiu Vântu, ca preşedinte al Gelsor SA între 1996 şi 2002, iar în prezent este preşedintele SIF Moldova.
George Sicoe, asociatul lui Vlase din 1001 Net România SRL, este un prosper om de afaceri abonat la banii statului. Firma sa, Tecnoservice Equipment SRL din Bucureşti, specializată în comerţul cu ridicata al maşinilor pentru industria minieră şi construcţii, a primit în perioada 2007- 2018 nu mai puţin de 488 de contracte cu statul, în valoare totală de peste 10 milioane de euro. Dintre acestea, 408 au reprezentat cumpărări directe, principalul client al asociatului lui Vlase fiind Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Au mai cumpărat produse de la Sicoe instituţii precum Academia Tehnică Militară, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Universitatea Tehnică de Construcţii, Universitatea Politehnică Timişoara etc.
Tăriceanu despre Vlase: E băiat loial
Gabriel Vlase este finul celebrului Corneliu Iacubov, cel care ispăşeşte în prezent o pedeapsă de şapte ani de închisoare în dosarul RAFO şi este considerat un apropiat al lui Viorel Hrebenciuc, fostul strateg PSD. Propunerea lui Klaus Iohannis pentru şefia SIE apare, de altfel, şi în dosarul DNA privind retrocedările ilegale de păduri în care este judecat şi mentorul său Hrebenciuc. În rechizitoriul procurorilor anticorupţie, Vlase l-a asigurat pe inculpatul Gheorghe Paltin Sturdza că va interveni în favoare sa, pentru a-i facilita o punere în posesie a unor păduri. Cu toate acestea, deputatul Gabriel Vlase nu a avut nicio calitate în dosar şi a negat orice legătură cu această speţă. Vlase a ocupat pentru o perioadă funcţia de preşedinte al Comisiei de Control a SIE şi este apreciat pentru loialitatea sa faţă de şefi, calitate care i-a fost evidenţiată cu ocazia nominalizării sale la conducerea spionilor şi de Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele ALDE.