La trei ani de la realizarea Fondului Proprietatea (FP), timp în care nu s-a ajuns la listarea pe Bursa de Valori Bucureşti, organizarea şi funcţionarea societăţii riscă să fie perturbate sau total schimbate de comisia care îl va desemna pe administratorul societăţii.
La trei ani de la realizarea Fondului Proprietatea (FP), timp în care nu s-a ajuns la listarea pe Bursa de Valori Bucureşti, organizarea şi funcţionarea societăţii riscă să fie perturbate sau total schimbate de comisia care îl va desemna pe administratorul societăţii.
Funcţionarea FP este sub semnul întrebării, iar cabinetul Tăriceanu ar trebui să retragă Hotărârea de Guvern prin care se stabilesc competenţele comisiei care va selecta administratorul societăţii, potrivit Partidului Conservator. "Dacă cel mai târziu în următoarea şedinţă de Guvern Executivul nu va retrage acest act, conservatorii vor ataca în contencios administrativ hotărârea Guvernului", se precizează într-un comunicat. "În hotărâre, printr-un limbaj pervers, se lasă la decizia Comisiei posibilitatea de a modifica legea care guvernează Fondul Proprietatea. Această comisie primeşte prin hotărârea Guvernului dreptul de a tăia şi de a spânzura în ceea ce priveşte cel mai important fond de active a României în care intră toate marile întreprinderi aflate în proprietatea statului – adică banii românilor", se mai spune în document. Un număr de 28 de companii au depus până la 1 august scrisori de intenţie pentru administrarea societăţii.
Şi liderul PSD, Mircea Geoană, a acuzat ieri Executivul că vrea să transforme Fondul Proprietatea în "puşculiţa de partid" a PNL. Geoană, consideră că respectivul act normativ se pune sub semnul întrebării chiar funcţionarea Fondului şi se lasă, printr-un limbaj ambiguu, la decizia Comisiei posibilitatea de a modifica legea care guvernează funcţionarea acestuia.
ModificărI structurale
Guvernul a hotărât la data de 15 septembrie că respectiva comisie condusă de Vlădescu realizează proiectul regulamentului de desfăşurare a licitaţiei internaţionale pentru desemnarea administratorului, negociază forma finală a contractului cu câştigătorul şi informează lunar Guvernul şi Consiliul de Supraveghere despre progresele făcute. Punctul i) al HG 959/2008 spune că "propune Guvernului eventuale modificări ale legislaţiei, dacă acestea se dovedesc necesare pentru implementarea contractului încheiat ca urmare a procesului de selecţie a societăţii de administrare. De asemenea, dacă este cazul, propune organelor statutare ale SC Fondul Proprietatea SA modificarea corespunzătoare a actelor constitutive ale Fondului". Tot comisia condusă de Vlădescu va realiza şi caietul de sarcini.Deşi Fondul Proprietatea a fost caracterizat până acum de lentoare în activităţile sale, societatea fiind programată la listarea pe BVB în 2007, apoi amânată pentru 2008, iar acum pentru 2009, brusc a mărit viteza. "Comisia pentru alegerea administratorului Fondului va trimite Guvernului pentru aprobare regulamentul de organizare a licitaţiei internaţionale şi caietul de sarcini până cel târziu la 1 octombrie", spunea Vlădescu după ce Executivul a adoptat respectivul act legislativ. Ceea ce îi lasă lui Vlădescu 8 zile începând de azi pentru stabilirea regulamentului şi realizarea caietului de sarcini la un fond cu active de 4 miliarde de euro şi cu participaţii la crema industriei şi energeticii din România.
Şef la comitete şi comiţii
Sebastian Vlădescu este un abonat la conducerea de comisii de privatizare sau de alegere a administratorilor în ultimii ani. Potrivit propriei declaraţii de avere, el a realizat în 2006 din participarea la comisia de privatizare a BCR o sumă 109.045 lei. Privatizarea eşuată a CEC a fost condusă tot de el, motiv pentru care a încasat alţi 68.505 de lei. De asemenea, Vlădescu a mai fost preşedintele comisiei de privatizare a Băncii Comerciale Române, dar şi a Automobile Craiova. A mai deţinut funcţia de membru în Consiliul de administraţie la Upetrom 1 Mai, membru în Consiliul de administraţie al Petrom şi Petromservice, preşedinte al Consiliului de supraveghere al BCR. Surse guvernamentale îl indică tot pe Vlădescu drept viitorul preşedinte al Companiei Energetice Integrate Electrica, pe care Guvernul vrea să o înfiinţeze prin absorbţia de Electrica a complexelor energetice Rovinari şi Turceni şi a Hidroelectrica.Citește pe Antena3.ro