x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Statul a încasat în mai 17,2 milioane de euro din certificatele de emisii de gaze cu efect de seră

Statul a încasat în mai 17,2 milioane de euro din certificatele de emisii de gaze cu efect de seră

09 Iun 2017   •   10:15
Statul a încasat în mai 17,2 milioane de euro din certificatele de emisii de gaze cu efect de seră

Statul a încasat în mai peste 17,2 milioane de euro în urma comercializării, pe platforma de licitaţie comună a Uniunii Europene (UE), a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră aferente instalaţiilor staţionare, potrivit unui document publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP). 

Conform sursei citate, au fost comercializate 3,76 milioane de certificate aferente instalaţiilor staţionare. 

Anul trecut, statul a încasat circa 195 de milioane de euro, aici intrând şi sumele din sectorul aviaţiei. 

Potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice, schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii Europene (EU Emission Trading Scheme - EU ETS) s-a aplicat în primă fază pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2007, iar a doua fază a schemei se desfăşoară în perioada 2008 - 2012, corespunzând primei perioade de angajament a Protocolului de la Kyoto. 

România participă la schema Uniunii Europene de comercializare a emisiilor de gaze cu efect de seră de la data aderării la Uniunea Europeană (1 ianuarie 2007). 

Cea de-a treia etapă a schemei EU ETS are o durată de opt ani, în intervalul 1 ianuarie 2013 - 31 decembrie 2020.

Sursa: www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: stat incasat euro gaze efect de sera