x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Statul ia caimacul de pe cafea

Statul ia caimacul de pe cafea

10 Iun 2004   •   00:00

ECONOMIC

Romanii consuma de cinci ori mai putina cafea decat vecinii lor europeni. Consumul scazut este explicat de producatori prin accizele mari pe care le percepe statul.
IOHANNA ONACA

Pe plan mondial, cafeaua ocupa locul doi ca popularitate dupa ceai si este cel mai vandut produs dupa petrol. In tara noastra situatia sta un pic altfel. Romania se situeaza printre tarile cu un consum redus de cafea, fiecaruia dintre noi revenindu-i circa 1,5 kilograme de cafea pe an, potrivit Asociatiei Romane a Cafelei. In acelasi timp un european consuma, in medie, aproximativ 7 kilograme anual. Exista tari unde populatia bea cantitati impresionante de cafea, cum ar fi Germania, Finlanda, Suedia, Danemarca, Norvegia sau Islanda, unde consumul mediu pe cap de locuitor ajunge la aproape 12 kilograme pe an. In alte tari ale Europei Occidentale - Franta, Anglia si Spania - un locuitor consuma 4 kg de cafea anual.

Acciza creste pretul

Consumul mai redus de cafea in Romania comparativ cu alte state este pus pe seama pretului mare al acestui produs. "Cafeaua in Romania este mai scumpa ca in alte tari, si asta din cauza accizelor mari. In unele cazuri valoarea accizelor depaseste valoarea cafelei", a declarat directorul unei firme producatoare de cafea. Pe piata romaneasca a cafelei s-au vandut anul trecut circa 7.300 de tone. In prezent in Romania se aplica o acciza de 850 de euro pe tona de cafea verde, de 1.250 de euro/tona la cafea prajita si de 5.000 euro pe tona de cafea solubila, potrivit Ministerului de Finante. In prezent in Europa acciza la cafea se mai aplica doar in trei sau patru state. Deocamndata nu se stie cum va evolua acciza la cafea in cursul anului viitor, strategia fiscala pentru urmatorii doi ani fiind in discutie in prezent la Ministerul de Finante.

Romanii prefera cafeaua macinata

"Bautorii de cafea prefera sa consume cafeaua macinata, aceasta fiind urmata in topul preferintelor de cea solubila", a declarat Liviu Irimia, brand manager la Nestle. "Consumatorii romani au inceput sa se orienteze catre produsele cu origine verificata, e o tendinta de crestere a achizitionarii de cafea ambalata", a declarat un distribuitor al firmei Elite.

CONSUM

Femeile consuma cafea intr-o proportie mai mare decat barbatii, potrivit unui studiu realizat de Daedalus Consulting. Datele arata ca 86% dintre femei beau cafea, in timp ce numai 80% dintre barbati consuma aceasta bautura. Persoanele mai in varsta beau mai multa cafea decat cele tinere, se mai arata in studiul citat. Dintre toate tipurile de cafea, in topul preferintelor romanilor se afla cea naturala. Astfel, 74.3% din populatia adulta consuma cafea, 13.7% consuma cappuccino si 12.8% consuma cafea instant. Cappuccino este consumat intr-o proportie mai mare de tinerii sub 30 de ani, dintre care cei mai multi consumatori sunt femei. Ca o tendinta generala, persoanele cu educatie superioara si persoanele cu venituri medii si mari consuma in mai mare masura cafeaua fara zahar, in comparatie cu celelalte grupe de persoane, precizeaza studiul citat.
×
Subiecte în articol: economic cafea consuma