x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

04 Mar 2009   •   00:00

4 marie 2009



DATORI LA BĂNCI
Restanţele românilor la credite au ajuns la 3,53 miliarde lei (822,7 milioane euro), fiind în creştere cu 23% faţă de luna precedentă. Dacă la finalul lui 2008, ponderea restanţelor populaţiei şi firmelor în volumul total al creditelor acordate era de 1,44%, acum acesta a ajuns la 1,7%, arată datele publicate de BNR. Restanţele la împrumuturile în lei însumau 2,07 miliarde lei în ianuarie, iar cele în valută – 340,7 milioane euro. Soldul creditelor acordate de bănci a ajuns în ianuarie la 207,44 miliarde lei (48,5 miliarde euro), din care 83,87 miliarde lei (19,6 miliarde euro), respectiv 40%, erau împrumuturi în monedă naţională.

PENALIZĂRI DE LA CE
Comisia Europeană a calculat penalizări de 8,4 milioane de euro pentru întârzierea plăţilor la hectar aferente anului 2007 după termenul-limită de 30 iunie 2008, a anunţat ieri Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). "Nu am făcut un calcul, vom vedea cât va fi penalizarea. Se vorbeşte că va fi de 40 milioane euro, că va fi de 60 milioane euro", a afirmat Ministrului Agriculturii, Ilie Sârbu. În ceea ce priveşte posibilele corecţii financiare aplicate României, CE nu a avansat încă oficial nici o sumă, a mai anunţat APIA. Fermierii care au beneficiat de sprijin financiar nu sunt afectaţi de aceste corecţii. (F.Z.)

LEASING DE CRIZĂ
Piaţa românească de leasing ar putea scădea anul acesta cu 20%-30% pe fondul crizei economice. După o scădere de 2,6% anul trecut, pe fondul crizei economice şi introducerii taxei de poluare la maşini, piaţa leasingului va înregistra un nou recul anul acesta, estimat de specialişti la 20%-30%. Valoarea bunurilor finanţate în leasing la nivel naţional s-ar putea cifra, în 2009, la 3,37-3,85 miliarde de euro, comparativ cu 4,817 miliarde de euro în 2008, potrivit estimării realizate de Asociaţia Societăţilor Financiare – ALB România. Pe fondul crizei, există un număr mare de returnări ale maşinilor către companiile de leasing. (F.Z.)

×
Subiecte în articol: economic miliarde