x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Strainii au dat navala la bursa

Strainii au dat navala la bursa

de Daniela Ivan    |    23 Iul 2005   •   00:00
Strainii au dat navala la bursa

Sumele intrate in piata, in luna iunie, au totalizat 107,3 milioane lei noi. Valoarea totala a tranzactiilor derulate in prima jumatate a anului s-a apropiat de un miliard de euro, in crestere cu 258% fata de perioada similara a anului trecut.

Sumele intrate in piata, in luna iunie, au totalizat 107,3 milioane lei noi. Valoarea totala a tranzactiilor derulate in prima jumatate a anului s-a apropiat de un miliard de euro, in crestere cu 258% fata de perioada similara a anului trecut.

Valoarea sumelor plasate de nerezidenti pe piata de capital din Romania in luna iunie a depasit nivelul sumelor retrase atat in luna iunie, cat si pe ansamblul primului semestru, potrivit datelor furnizate de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM).

Volumul cumpararilor realizate de investitorii straini a totalizat 119,9 milioane de lei (1.199,8 miliarde de lei vechi) si a depasit cu 77,2 milioane de lei (772,6 miliarde de lei vechi) sumele obtinute prin lichidarea pozitiilor, in valoare de 42,7 milioane de lei (427,2 miliarde de lei vechi). Au intrat pe piata 45 de investitori straini si au iesit 11, toti fiind persoane fizice.

TRANSFERURI. Valoarea totala a tranzactiilor derulate la Bursa de Valori Bucuresti, in primele sase luni, s-a apropiat de un miliard de euro (33.619,9 miliarde de lei vechi), in crestere cu 258% fata de nivelul inregistrat in aceeasi perioada a anului trecut.

Cele mai multe tranzactii au fost facute cu actiuni, urmate de achizitii care au insumat 117,4 milioane de lei noi si de vanzari de 41,1 milioane de lei noi. Strainii au facut cumparari mai mari decat vanzarile, respectiv 1.191,8 milioane de lei (11.918,1 miliarde de lei vechi) fata de 1.061,7 milioane de lei (10.617,9 miliarde lei vechi).

TRANZACTII. Actiunile cele mai tranzactionate au ramas cele emise de societatile din sectorul financiar-bancar (Banca Transilvania, BRD-Groupe Societe Generale si SIF-uri), precum si cele apartinand companiilor petroliere (Petrom si Rompetrol Rafinare).

TOP. Rompetrol Rafinare s-a pozitionat pe primul loc in topul lichiditatii, cu o valoare a operatiunilor de 546 milioane de lei (5.466,8 miliarde de lei vechi), fiind urmata de Banca Transilvania, cu 543 milioane de lei (5.437,3 miliarde de lei vechi). Totodata, SIF-urile raman printre cele mai cautate actiuni mai ales ca urmare a aparitiei comunicatului cu privire la majorarea pragului de detinere la capitalul acestor entitati la 1%. Un alt jucator care si-a facut de o saptamana aparitia pe bursa este Flamingo International, ale carui actiuni au fost cotate la categoria a doua a BVB.

DINAMICA
"Cred ca in acest moment exista un interes evident pentru bursa, insa acesta trebuie sa fie alimentat de tranzactionarea unor noi produse si listarea unor noi emitenti. Sursa majora de crestere a pietei de capital o reprezinta privatizarea companiilor de stat", a declarat directorul general al BVB, Stere Farmache.

×
Subiecte în articol: economic miliarde vechi milioane