x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Străinii au extras din România 3,5 miliarde de euro

Străinii au extras din România 3,5 miliarde de euro

de Dan Straut    |    01 Oct 2020   •   10:35
Străinii au extras din România 3,5 miliarde de euro

Dividendele încasate de investitorii străini de pe urma afacerilor din România în 2019 au însumat 3,56 miliarde de euro, în creștere ușoară față de cele din 2018 (3,55 miliarde de euro), arată datele centralizate de Banca Națională a României (BNR). Companiile din străinătate au preferat să-și împrumute „fiicele” din România, creditul respectiv crescând de la 23,6 miliarde de euro în 2018 la 26,9 miliarde de euro în 2019.

 

„Fluxul net de investiții străine directe (ISD) în anul 2019 a înregistrat valoarea de 5,17 miliarde de euro, din care 5,02 miliarde participații la capitalurile proprii și 152 de milioane de euro instrumente de natura datoriei în relația cu investitorii străini (datorii minus creanțe)”, arată BNR într-un raport publicat ieri. Ponderea ISD în Produsul Intern Brut (PIB) a scăzut de la 2,6% la 2,3%.

 

Veniturile, pe un nou palier

 

Veniturile din ISD în România realizate de nerezidenți în anul 2019 au înregistrat valoarea de 7,04 miliarde de euro, după ce în 2018 însumaseră 6,79 miliarde de euro. Din acestea, veniturile nete din participații la capital au fost de 6,34 miliarde de euro, iar cele din dobânzi - 694 de milioane de euro și „au fost calculate ca diferență între dobânzile primite de către investitorii străini pentru creditele acordate întreprinderilor deținute în România și dobânzile plătite de către aceștia pentru creditele primite de la întreprinderile lor din România”, a precizat BNR

 

Profitabilitatea forței de muncă în întreprinderile ISD în 2019 a fost de 4.830 euro/salariat, față de 4.653 euro/salariat în 2018.

 

Veniturile realizate în România de investitorii străini

 

Sursa: BNR

×