x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie SUA decid măsuri împotriva Chinei, acuzata de furt de proprietate intelectuală

SUA decid măsuri împotriva Chinei, acuzata de furt de proprietate intelectuală

22 Mar 2018   •   10:08
SUA decid măsuri împotriva Chinei, acuzata de furt de proprietate intelectuală
Sursa foto: Zach Rudisin

Preşedintele american Donald Trump va anunţa joi măsurile pe care intenţionează să le ia împotriva Chinei, acuzată de furt de proprietate intelectuală, a anunţat Casa Albă.

 

"Preşedintele Trump va anunţa măsurile pe care a decis să le ia în urma anchetei în baza articolului 301 (...) în legătură cu modul în care China (...) îşi însuşeşte tehnologii americane şi proprietate intelectuală", a explicat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Raj Shah.

Chiar înainte de anunţul Casei Albe, care a făcut obiectul unor speculaţii intense timp de câteva săptămâni, Beijingul a transmis un avertisment Washingtonului. Cerând Statelor Unite să nu acţioneze sub impulsul emoţiilor, premierul chinez Li Keqiang a avertizat că un război comercial între cele două mari puteri "nu ar aduce beneficii nimănui" şi că nimeni nu va ieşi învingător.

In acest context, noul preşedinte al Băncii centrale americane (Fed) Jerome Powell, a recunoscut că un posibil război comercial între SUA şi unii dintre partenerii săi comerciali constituie acum un risc "mai mare" pentru economie decât în trecut.

Washingtonul este îngrijorat în mod special de sistemul de joint-venture impus de Beijing companiilor americane: în schimbul accesului pe piaţa chineză, aceste firme sunt obligate să împărtăşească cu partenerii locali o parte din know-how-ul lor tehnologic. AGERPRES

×