x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie SUA și alte state dezvoltate continuă să importe petrol rusesc, în pofida sancțiunilor

SUA și alte state dezvoltate continuă să importe petrol rusesc, în pofida sancțiunilor

05 Sep 2022   •   18:00
SUA și alte state dezvoltate continuă să importe petrol rusesc, în pofida sancțiunilor

În pofida sancţiunilor occidentale, SUA și alte state continuă să importe petrol rusesc indirect, prin India, arată un raport Petro-Logistics, scrie Insider.

Importurile de ţiţei rusesc prin India au crescut vertiginos datorită preţurilor din ce în ce mai mici pe baril. India a importat, în perioada aprilie - iunie, circa 583.000 de barili de ţiţei rusesc pe zi, comparativ cu 36.000 în 2021, arată analiza. Între timp, exporturile Indiei de produse petroliere au crescut semnificativ, pe fondul crizei energetice din Occident.

Deşi rămâne dificil să se dovedească cu certitudine că ţiţeiul importat de SUA şi de alte state este de provenienţă rusească, o serie de rapoarte ulterioare ar putea determina cu exactitate originea petrolului.

SUA au interzis complet importurile de petrolul din Rusia, în timp ce alte state au adoptat sancţiuni, fără a interzice direct petrolul Moscovei. Dintre statele care au aplicat sancţiuni, Coreea de Sud a importat 31.000 bpd, Singapore 23.000 bpd, iar SUA 15.000 bpd. Australia şi câteva ţări europene au fost, de asemenea, printre importatorii de top de produse petroliere ruseşti.

SUA au importat în mare parte benzină, cumpărând adesea produse petroliere din India pentru sezonul de vârf.

„Este foarte dificil din punct de vedere practic să identifici dacă petrolul din Rusia ajunge în ţările care au impus sancţiuni. Cu toate acestea, din cauza naturii fungibile a petrolului, datele pot arăta cel puţin unde se află rafinăriile indiene care au ţiţei rusesc în amestecul lor de materie primă”, precizează raportul.

×
Subiecte în articol: petrol Rusia sua india