x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Sume recuperate de la datornici

Sume recuperate de la datornici

de Daniela Ivan    |    24 Aug 2016   •   18:50
Sume recuperate de la datornici
Sursa foto: JackF/Getty Images/iStockphoto

Piaţa de recuperare creanţe va atinge 2,7 miliarde de euro şi va înregistra un avans  cu opt procente peste nivelul de anul trecut.

“Având în vedere evoluţia din primul semestru, ne aşteptăm ca piaţa să crească cu 200 milioane euro în 2016, respectiv să ajungă la 2,7 miliarde de euro”, a declarat Cătălin Neagu, director general şi fondator Top Factoring.

Acesta a mai precizat că valoarea medie a creanţelor ajunge la 1.400 euro pentru clienţi din banking şi la 190 de euro pentru cei din telecom, domeniile în care activează compania de recuperare de creanţe Top Factoring. Băncile externalizează creditele cu probleme către firmele de recuperatori. 

 

×