x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Suprafaţa afectată de secetă a ajuns la peste 70.000 de hectare în 14 judeţe

Suprafaţa afectată de secetă a ajuns la peste 70.000 de hectare în 14 judeţe

22 Iul 2022   •   09:40
Suprafaţa afectată de secetă a ajuns la peste 70.000 de hectare în 14 judeţe

Suprafaţa nerecoltată afectată de secetă pedologică nerecoltate a crescut la 70.562 hectare în 14 judeţe. Procesul de constatare a pagubelor este în desfăşurare, transmite Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

"Facem precizarea că în prezent sunt prelucrate datele la culturile unde recoltatul s-a încheiat. Astfel, potrivit documentelor şi comunicărilor transmise de prefecturi, suprafaţa totală afectată de factorul de risc - secetă pedologică - este de 70.562 hectare, cultivate în judeţele Arad, Bacău, Botoşani, Brăila, Călăraşi, Galaţi, Giurgiu, Ialomiţa, Iaşi, Neamţ, Satu-Mare, Tulcea, Vaslui, Ilfov. Procesul de constatare este în plină desfăşurare şi la culturile prăşitoare (porumb şi floarea soarelui), comisiile sunt în teren pentru a evalua şi înregistra pagubele produse, urmând că acestea să fie comunicate periodic", arată MADR.

În fiecare județ a fost stabilită procedura de stabilire a modalităților de constatare şi înregistrare a pagubelor.
"În baza procedurilor instituite, comisiile de constatare a suprafeţelor calamitate şi a gradului de afectare a culturilor, din care fac parte reprezentanţi ai administraţiei publice locale, un reprezentat al APIA şi un reprezentant al Direcţiei Agricole judeţene, evaluează la faţa locului pagubele produse pentru fiecare cultură, pe baza solicitărilor transmise de cultivatorii/producătorii agricoli din zonele afectate autorităţilor locale", menţionează ministerul.

Termenul de depunere a documentelor prin care s-a constatat gradul de afectare a culturilor este 30 august pentru culturile de toamnă, grâu şi triticale, și 15 decembrie pentru culturile prăşitoare, porumb şi floarea soarelui.

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a declarat că deocamdată nu este cazul să se declare stare de calamitate din cauza secetei pedologice.

×
Subiecte în articol: seceta