Într-un an 2010 în care criza economică este cât casa şi în care pensiile pentru agricultori nu se vor acorda aşa cum au promis guvernanţii în campania electorală, ţăranii au rămas şi fără mare parte din subvenţii - din categoria ajutoarelor de stat. Şi asta din cauză că ministerul de resort nu s-a preocupat să le ceară Comisiei Europene până la termenul limită de 31 decembrie 2009.
Într-un an 2010 în care criza economică este cât casa şi în care pensiile pentru agricultori nu se vor acorda aşa cum au promis guvernanţii în campania electorală, ţăranii au rămas şi fără mare parte din subvenţii - din categoria ajutoarelor de stat. Şi asta din cauză că ministerul de resort nu s-a preocupat să le ceară Comisiei Europene până la termenul limită de 31 decembrie 2009.
Supăraţi, pe bună dreptate, că în 2010 multe sectoare agricole nu vor mai primi subvenţii de la statul român - asta după ce acelaşi stat le-a rămas dator cu sume mari de anul trecut - agricultorii s-au dus astăzi cu jalba în proţap la ministrul de resort, Mihail Dumitru, pentru a cere prelungirea cu cel puţin un an a ajutoarelor de stat care nu mai pot fi acordate anul acesta printr-o derogare de la Comisia Europeană. Nu de alta, dar susţinerea financiară de către stat pentru carnea de porc şi de pasăre, ouă, bovine, albine, calitatea laptelui, legume-fructe, sfecă de zahăr, orez, in, cânepă, soia sau tutun, dar şi subvenţionarea motorinei pentru lucrări agricole şi a energiei şi apei pentru irigaţii au încetat de la 1 ianuarie anul acesta. Nici Legea creditului agricol, care a funcţionat foarte bine în 2008 şi în special în 2009, nu mai este funcţională anul acesta.
Ministrul Agriculturii a declarat astăzi că nu este posibilă o derogare de la Comisia Europeană pentru prelungirea acestor forme de sprijin şi promite alte forme de sprijin sub forma unor ajutoare de criză pentru ferme şi stimularea investiţiilor în agricultură. Ceea ce nu spune ministrul este că obţinerea unei derogări este imposibilă în condiţiile în care la sfârşitul anului trecut, prinşi în vâltoarea circului politic dâmboviţean, responsabilii din Ministerul Agriculturii nu au negociat cu Bruxelles-ul aceste ajutoare de stat, susţin surse din instituţie. „Până cel târziu la 31 decembrie 2009, Ministerul Agriculturii ar fi trebuit să promoveze şi să susţină trecerea prin Parlament a două proiecte de lege pe această temă, unul depus de fostul ministru Ilie Sârbu, altul de către Comisia de Agricultură din Camera Deputaţilor, şi, în baza acestora, să facă notificări la Comisia Europeană pentru aprobarea ajutoarelor de stat pentru 2010", au declarat sursele citate. Numai că acest lucru nu s-a întâmplat.
„Obţinerea prelungirii ajutoarelor de stat pentru porcine, scrofiţe, bovine, păsări, ouă, albine, calitatea laptelui sau irigaţii şi a aplicării Legii creditului agricol este primordială pentru fermieri", consideră Daniel Constantin, fost director general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. Nu de alta, dar urmările vor fi tragice, atât pentru ţărani, cât şi pentru consumatori. Dacă nu se mai subvenţionează irigaţiile, costurile celor care vor să-şi ude culturile vor fi imense şi riscăm ca şi „bruma" de 500.000 hectare care se irigă la ora actuală să dispară. Şi asta în condiţiile în care, în ultimii ani, ne-am tot luptat cu seceta. Şi sprijinul de 0,3 lei/litru acordat pentru calitatea laptelui era foarte important pentru producători, ca de altfel toate celelalte forme de ajutor. În lipsa acestor forme de sprijin, ne aşteaptă scumpiri ale alimentelor, înmulţirea pârloagelor şi proteste în stradă ale producătorilor.Crescătorii de porci din România nu vor rezista pe piaţă fără subvenţii mai mult de şase luni, a declarat, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Porci din România, Gheorghe Caruz. El a adăugat că subvenţia pe cap de porc, de 1,6 milioane lei, care a dispărut de la 1 ianuarie 2010, susţinea în mare măsură sectorul. "Acum producem carnea de porc cu 4,2 lei pe kilogram şi o vindem cu 5 lei. La toate unităţile de creştere a porcilor din UE preţul de producţie este mai mare decât preţul de cost şi firmele au profit, deci există subvenţii ascunse", a precizat Caruz, care i-a solicitat ministrului Agriculturii soluţii pentru sprijinirea creşterii porcilor. Şi crescătorii de păsări din România au solicitat, la rândul lor, sprijin pentru investiţii, dar şi o diminuare a fiscalităţii în domeniu. Aceştia au anunţat deja că pierderea ajutorului de stat pentru păsăret va determina scumpirea cărnii de pui.