Venitul real pe lucrător din agricultură a scăzut în ţara noastră cu 19,2%, în 2015, comparativ cu anul trecut, în condițiile în care la nivelul Uniunii Europene indicatorul a înregistrat un declin de numai 4,3%, potrivit datelor preliminare publicate ieri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
În rândul statelor UE, în 2015, comparativ cu 2014, venitul real pe lucrător din agricultură a crescut în 13 state, în special în Croația, Letonia și Grecia, și a scăzut în 15 state, cele mai mari scăderi fiind înregistrate în Germania (-37,6%), Polonia (-23,8%), Luxemburg (-20%), Danemarca (-19,7%), Marea Britanie (-19,3 %) și România (-19,2%). Potrivit Eurostat, între 2010 și 2015, venitul real pe lucrător din agricultură a scăzut cu 5,7% la nivelul UE, în condițiile în care, în această perioadă, venitul real pe lucrător din agricultură a crescut în 10 state membre, în special în Italia, Cehia și Bulgaria, dar a scăzut în restul de 18 state membre, cele mai mari scăderi fiind înregistrate în Finlanda (-53,7%), Germania (-35,3%) și România (-34,7%).
Avem o agricultură „meteosensibilă” şi spartă în 3,4 milioane de proprietăţi, iar rezultatele se văd în productivitate