Mandatul lui Miroslav Majoros în poziţia de CEO al Telekom România a fost prelungit cu un an, începând de la 1 ianuarie 2020.
"Rezultatele companiei demonstrează că Miroslav şi echipa sa de management conduc Telekom Romania în direcţia corespunzătoare. Telekom Romania va continua procesul de transformare în beneficiul clienţilor, angajaţilor şi acţionarilor companiei", a afirmat Michael Tsamaz, preşedinte şi CEO al OTE Group şi preşedinte al Consiliului de Administraţie Telekom Romania Communications.
Miroslav Majoros a fost numit în poziţia de CEO al Telekom Romania la data de 1 ianuarie 2016.
Telekom România este prezentă pe piaţa românească din 2014, după rebrandingul comun al Romtelecom şi Cosmote România.
Conform datelor publicate la începutul lunii noiembrie, veniturile consolidate ale grupului Telekom Romania, în T3 2019, au continuat tendinţa de creştere care a debutat în trimestrul anterior, ajungând la 243,5 milioane euro, ceea ce reprezintă un avans de 7,4% faţă de perioada similară a anului trecut.
De asemenea, veniturile din serviciile fixe s-au ridicat la 56,4 milioane euro, în scădere cu 6% comparativ cu perioada similară a anului trecut, în special ca urmare a veniturilor mai mici din voce fixă, care au fost compensate parţial de creşterea cu 2,1% a veniturilor din serviciile TV.
Telekom România înregistra 2,1 milioane de utilizatori ai serviciilor de voce fixă (inclusiv FMC) la sfârşitul celui de-al treilea trimestru din 2019 (-0.9%), iar baza totală de clienţi pe segmentul telefoniei mobile era de 4,2 milioane, la 30 septembrie 2019, în scădere cu 9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Ponderea segmentului postpaid în baza totală de clienţi ai serviciilor mobile a crescut până la 36,5%, ceea ce a dus la creşterea ARPU (venitul mediu pe utilizator n.r.), precizează operatorul.
Telekom aparţine Deutsche Telekom, una dintre companiile lider global de telecomunicaţii integrate.