Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România (UNNPR) a emis o hotărâre internă prin care interzice notarilor să mai întocmească acte de vânzare-cumpărare pentru terenurile agricole care nu au cadastru şi intabulare. Măsura menită să îi apere pe proprietari să cumpere terenuri mai mici decât cele înscrise în acte are şi efecte adverse. În unele zone ale ţării, piaţa achiziţiilor de terenuri agricole este blocată.
În momentul de faţă, investitorii în terenuri agricole nu mai pot să cumpere pământ în judeţele Buzău, Teleorman, Olt, Ialomiţa, Constanţa, unde lucrările de cadastru sunt extrem de anevoioase şi pot dura ani la rând, a spus avocatul Radu Gilescu de la firma CHSH Gilescu & Partenerii. Cum notarii refuză să autentifice actele de vânzare-cumpărare în lipsa cadastrului şi a intabulării, cumpărarea de terenuri în vederea comasării nu va mai fi posibilă, deşi aceasta este permisă explicit prin Legea nr. 247/2005. Decizia notarilor i-a prins pe picior greşit pe câţiva investitori din Danemarca şi din Austria, care riscă să piardă zeci de milioane de euro plătite ca avans la precontractele întocmite înainte de decizia internă. Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România (UNNPR) a transmis notarilor Hotărârea nr. 290/11.09.2009 în care se menţionează negru pe alb: "Notarul public va verifica dacă cumpărătorul deţine în proprietate cel puţin o parcelă sau o cotă din aceasta, alăturată celei care se înstrăinează în scopul comasării". Dacă această condiţie nu este îndeplinită, "notarul va pune în vedere părţilor că în vederea înstrăinării vor trebui să întocmească documentaţia cadastrală potrivit dispoziţiilor Legii nr. 7/1996 cu modificările şi completările ulterioare". Or, la ora actuală, un proprietar nu îşi poate întocmi singur sau printr-un expert o documentaţie cadastrală în vederea intabulării terenului respectiv atât timp cât la nivelul întregii zone nu există o hartă cadastrală întocmită la nivel regional sau teritorial. Avocaţii invocă Legea 247/2005 privind "reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente" care prin excepţie permit încheierea de contracte de vânzare-cumpărare fără intabulare, în vederea comasării terenurilor.
PRESIUNI
Avocaţii consideră abuzivă hotărârea şi cer printr-o adresă transmisă preşedintelui notarilor publici, Dumitru Viorel Mănescu, să renunţe la această decizie. "În caz contrar, vom fi nevoiţi, la cererea clienţilor noştri, să atacăm în contencios administrativ hotărârea UNNPR, cu toate consecinţele care pot decurge din acest demers", se arată în adresa transmisă de firma de avocatură CHSH Gilescu & Partenerii. Până la data de 11.09.2009, când notarii au refuzat să mai încheie actele de vânzare-cumpărare, au fost încheiate numeroase promisiuni de vânzare-cumpărare de terenuri în vederea comasării. Termenele agreate pentru semnarea contractelor de vânzare-cumpărare nu pot fi respectate din cauza procesului greoi de întocmire a documentelor cadastrale. "În acest context, clienţii noştri se vor vedea în imposibilitatea de a cumpăra terenurile pentru care au plătit avans", spune avocatul Radu Gilescu.
Firme precum FirstFarms, Agrodania, AgriConsortium, Agricultural Real Estate Trust, Roman Farm, Agraria Nord, Agro Investments Moldova, Denro Invest au încheiat precontracte pentru achiziţia a peste 30.000 de hectare de teren agricol cu intenţia de a crea areale solide şi compacte care să poată fi exploatate în sistem unitar.
Avocaţii spun că Uniunea Naţională a Notarilor Publici modifică Legea 247/2005 în sensul că adaugă sensuri şi reguli noi, nespecificate şi neavute în vedere de legiuitor. "Se adaugă criterii noi de realizare a compactării, notarul va trebui să verifice dacă cel care cumpără mai deţine o proprietate şi această proprietate este învecinată cu aceea pe care doreşte să o achiziţioneze în vederea comasării", se arată într-o adresă transmisă de avocaţi notarilor. Însă răspunsul notarilor este că prin hotărârea lor se urmăreşte doar unificarea practicilor notariale în spiritul şi litera legii.
Notarii publici spun că apără interesele investitorilor, pentru că în zonele unde se cumpără terenuri fără acte cadastrale sunt frecvente situaţiile în care parcelele se suprapun. "Hotărârea noastră are scopul să securizeze circuitul civil. Sunt destule cazuri în care s-a constatat că o parte din parcela unuia se suprapune peste parcela altuia", a declarat Miruna Popescu, purtătorul de cuvânt al UNNPR. În urma acestor suprapuneri, cumpărătorul riscă să achiziţioneze o parcelă de teren mai mică decât cea trecută în acte. O situaţie şi mai gravă este aceea când prin aceste suprapuneri se ajunge ca doi proprietari să aibă emise acte pentru aceeaşi parcelă de teren. Miruna Popescu spune că este mult mai bine ca actele întocmite să fie clare şi a adăugat că în viitor vor exista destule procese în care mai mulţi investitori se vor da în judecată pentru aceeaşi parcelă de pământ. În ceea ce priveşte aspectul referitor la faptul că hotărârea notarilor schimbă scopul legiuitorului, aceştia precizează că hotărârea este doar o normă internă care priveşte o practică notarială şi care nu adaugă nimic la lege. "Dorim să unificăm practica notarială pentru a proteja investitorul", a mai spus Miruna Popescu.
Citește pe Antena3.ro