x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Top 50 de români care au împușcat miliardul US Army

Top 50 de români care au împușcat miliardul US Army

de Cristian Anton    |    22 Feb 2018   •   11:10
Top 50 de români care au împușcat miliardul US Army
Sursa foto: Sgt. David Vermilyea/173rd Airborne Brigade

Armata americană a investit în România un miliard de dolari în perioada 2000-2016, bani care au mers, în cea mai mare parte, tot spre companiile lor. În cei 16 ani, doar 50 de firme din România au prins contracte cu US Army. Printre acestea, câteva sunt, din nou, filiale ale companiilor americane. Pe lista băieţilor deştepţi se află şi câteva nume foarte interesante, cu probleme penale sau, pur şi simplu, bine ancorate în mediul de afaceri. La rândul nostru, numai anul acesta am oferit companiilor americane din domeniul militar contracte de peste cinci miliarde de dolari. O alianţă strategică, în care cei mici dau mai mult decât au, iar cei mari ne încântă cu mărgele de sticlă.

US Army a investit un miliard de dolari în România, pentru lucrări şi servicii adiacente intereselor sale militare în ţara noastră. Site-urile americane de achiziţii publice au monitorizat pentru perioada 2000- 2016 un număr de 878 de contracte derulate de diverse structuri ale armatei americane pe teritoriul României, imensa majoritate fiind atribuite tot contractorilor de peste ocean. În 16 ani, doar 50 de firme din România au fost angajate de cea mai puternică armată din lume pentru construcţii ori servicii de telecomunicaţii, inginerie, cazare sau consultanţă ştiinţifică.

957.078.742 de dolari reprezintă totalul investiţiilor făcute în România de US Army în 16 ani

Pentru a ne face o ideea despre ce înseamnă, în realitate, acest miliard, spunem că doar în 2016 US Army a cheltuit 300 de miliarde de dolari, prin intermediul a peste 700.000 de contracte, în toată lumea.

Preşedintele CCIR, milioane de la US Army

Pe lista băieţilor deştepţi angajaţi de US Army în România găsim multinaţionale, companii celebre, câteva firme mici locale, dar şi personaje cu notorietate. Un nume inedit este Institutul Naţional de Cercetare- Dezvoltare pentru Fizica Pământului din Măgurele, care a oferit americanilor consultanţă ştiinţifică în valoare de 2.374.157 de dolari prin 19 contracte derulate în perioada 2002- 2016. Probabil cel mai căutat partener a fost Gedvec Defense Logistics SRL Constanţa, devenit Global Defense Logistics, care a primit de la US Army 363 de contracte în perioada 2007- 2016, în valoare de 7,07 milioane de dolari, pentru servicii de suport logistic. Aici se adaugă şi combustibilii de 636.303 de dolari livraţi de Gedvec SA. Unul din asociaţii Gedvec este Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR).

Patron de fabrici ilegale de ţigări, asociat cu US Army

Austriecii de la Strabag au încasat peste 3,7 milioane de dolari pentru diverse construcţii, Regat Construct Instal SRL din Turda a primit 1,5 milioane de dolari pentru a ridica o grădiniţă în Caracal din banii US Army, în timp ce B3Globalcon Romania SRL (filiala unei companii din SUA) a luat 1,4 milioane de dolari pentru construirea unui centru de fitness în Constanţa. Tot americani sunt şi cei de la SKE Group România SRL Bucureşti, care au derulat contracte de zece milioane de dolari pentru lucrări de construcţie.

US Army a angajat pentru salubrizarea spaţiilor sale din România una din firmele celebre în domeniu, Compania Romprest Service SA, care a primit contracte în valoare de aproape 1,8 milioane de dolari. Romprest este deţinută de Florian Walter, afacerist cercetat pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, cu un prejudiciu de 4,5 milioane de euro adus statului

Cargo Romena Tour SRL, firmă care deţine o benzinărie şi hotelul Emi din Mihail Kogălniceanu, unde dorm şi mănâncă militarii de la baza americană din localitate, a vândut combustibili de 330.000 euro. Patronul Gheorghe Enache a fost arestat în 2010 după ce procurorii au descoperit că deţinea două fabrici ilegale de ţigări. 

Păi, nu vindem şi noi arme americanilor?

Societatea Naţională Aeroportul Internaţional „Mihail Kogălniceanu”, pus la dispoziţia americanilor, a câştigat de pe urma acestora doar 255.000 de dolari, în 2014, sub formă de chirii. Aeroportul de la malul mării şi-a sacrificat, de altfel, aproape întreaga activitate civilă, supravieţuind din subvenţii de la bugetul public. Numai în primul semestru din 2017, Aeroportul Kogălniceanu a primit subvenţii de nouă milioane de lei pentru a se întreţine. Pe de altă parte, Compania Naţională Romarm SA a livrat aliaţilor americani arme şi echipamente de numai 1.485.000 de dolari, prin trei contracte derulate în 2011 şi 2015.

Cei mai mulţi bani, la Braşov

Cei mai mulţi bani oferiţi de US Army unei firme din România chiar au rămas în România. Este vorba despre Roman SA Braşov, care a livrat armatei americane camioane în valoare totală de 123.112.186 de dolari, prin intermediul a 37 de contracte derulate în intervalul 2004- 2013. În acea perioadă, Roman SA era deţinută de controversatul om de afaceri Ioan Neculaie, anchetat pentru evaziune şi delapidarea a zeci de milioane de lei, dar condamnat pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.   

Afaceri cu cel mai norocos pilot din istorie

US Army a cheltuit mult şi pe hoteluri, Danubius Travel SRL Constanţa (parte a gigantului TUI Travel) primind 4,2 milioane de dolari pentru servicii de cazare. Cheltuieli importante au făcut şi pe diverse servicii de inginerie. Procont Info Soft SRL din Mihail Kogălniceanu a încasat în 2016 suma de 59.400 de dolari, dar nu banii sunt interesanţi aici. Patronul firmei, Cristian Păvălaşc, fost director general al Aeroportului Kogălniceanu, este cel mai norocos pilot din istorie. Pe când era pilot militar, actualul partener de afaceri al US Army s-a prăbuşit nu o dată, cum ar induce o logică elementară, ci de două ori cu avionul. Păvălaşc s-a prăbuşit în mai 1993 şi august 1994, de fiecare dată la manşa unui MIG 23, reuşind să se catapulteze în ambele cazuri.    

Le-am dat cinci dintr-o strigare

Românii sunt un popor darnic şi recunoscător, mai ales faţă de aliaţii săi strategici. Nu că ar fi avut de ales. Aşa se face că, în timp ce noi abia adunăm la ciorap un miliard de dolari americani în 16 ani, ei primesc 5,1 miliarde de dolari dintr-o strigare: 3,9 miliarde pentru rachete Patriot şi 1,25 miliarde pentru rachete Himars, prin contracte parafate la interval de câteva zile, la începutul acestui an. O sumă exactă a cheltuielilor militare făcute de România în parteneriatul strategic cu SUA este, însă, inaccesibilă publicului larg, dată fiind lipsa totală de transparenţă a guvernanţilor.  

×