Anul 2020 a fost unul greu, cu multă instabilitate, iar teama de viitor i-a făcut pe români să fie mai chibzuiţi cu banii. În pandemie, mulţi dintre ei au renunţat la achiziţiile costisitoare, iar economisirea a devenit o prioritate. Dacă la sfârşitul lunii ianuarie în depozitele la termen ale populaţiei se aflau 70 de miliarde de lei, la sfârşitul lunii noiembrie, românii aveau 73 de miliarde.
Clujenii, constănţenii şi prahovenii aveau, la sfârşitul lunii noiembrie, cei mai mulţi bani în depozitele la termen. În schimb, în funcţie de ritmul de creştere a soldului depozitelor, cei mai strângători români s-au dovedit a fi anul trecut cei din judeţele Cluj, Braşov şi Timiş.
Judeţul Cluj a înregistrat la sfârşitul lunii noiembrie un sold al depozitelor în lei ale populaţiei de 4.532,9 milioane. Comparativ cu sfârşitul lunii ianuarie, când în depozitele populaţiei se găseau 4.288,8 milioane lei, creşterea a fost de 5,38%. Cu acest procent, clujenii s-au dovedit a fi anul trecut cei mai strângători români. Ei au realizat această creştere substanţială beneficiind însă şi de venituri salariale peste nivelul mediu al României. Pe podium, în funcţie de sumele din conturi, clujenii sunt urmaţi de constănţeni, ei reuşind să adune până la sfârşitul lunii noiembrie 2.693,9 milioane lei, după ce la sfârşitul lunii ianuarie aveau 2649,9 milioane lei. Deşi au printre cele mai bogate conturi din ţară, constănţenii nu s-au dovedit anul trecut foarte strângători, averea lor din bănci crescând, în lei, doar cu 1,6%.
Cea de-a treia poziţie este ocupată de locuitorii judeţului Prahova, în conturile cărora erau 2.5442,4 milioane lei, după ce la începutul anului se regăseau 2501,8 milioane lei. Cu o creştere de aproape 1,7% a sumelor în lei aflate în conturi, nici prahovenii nu au reuşit să intre în topul celor mai strângători români în 2020.
Cluj, cel mai mare ritm de creştere
În funcţie de ritmul de creştere a soldului depozitelor în lei ale populaţiei, dacă judeţul Cluj s-a plasat pe primul loc, cu o creştere de 5,38%, locul următor a fost ocupat de locuitorii judeţului Braşov (+4,6%). Din punct de vedere al sumelor din conturi, braşovenii ocupau abia locul patru, la sfârşitul lunii noiembrie ei având 2.395,8 milioane lei. Cu un ritm de creştere de 3,66%, judeţul Timişoara a ocupat a treia poziţie, fiind urmat la mică distanţă de judeţul Dolj, cu o creştere de 3,47%.
Bucureştiul, cea mai mare creştere
Capitala, oraşul cu cei mai mulţi locuitori din ţară şi angajații cel mai bine plătiţi, a înregistrat cel mai ridicat ritm de creştere a soldului depozitelor la termen, în lei, ale populaţiei. Dacă la sfârşitul lunii ianuarie valoarea lor era de 20.959,9 milioane lei, la sfârşitul lunii noiembrie aceasta ajunsese la 22.405,7 milioane, marcând astfel o creştere de 6,64%, cea mai mare din ţară.
Valoarea depozitelor bucureştenilor la termen, în lei, reprezenta la sfârşitul lunii noiembrie 30,7% din valoarea totală a depozitelor populaţiei la nivel naţional.
Tabel
Top 10 judeţe unde populaţia avea cele mai mari depozite în lei (mil. lei) la sfârşitul lunii noiembrie
Cluj 4.532,9
Constanţa 2.693,9
Prahova 2.542,4
Braşov 2395,8
Timiş 2.269,1
Argeş 2.309,1
Iaşi 2.181,9
Dolj 2.095,2
Mureş 1.9133,8
Bihor 1.803,6
Sursa: BNR
Top 5 cele mai mari ritmuri de creştere a soldurilor depozitelor populaţiei în lei (%)
Cluj 5,38
Braşov 4,6
Argeş 3,78
Timiş 3,66
Dolj 3,47%
Galaţi 2,51
Iaşi 2,17
Neamţ 2,1
Mureş 1,75
Prahova 1,59