x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Compania Transgaz, pe val: profit net de peste 260 milioane de lei în primul trimestru, dublu față de anul trecut

Compania Transgaz, pe val: profit net de peste 260 milioane de lei în primul trimestru, dublu față de anul trecut

de Adrian Stoica    |    15 Mai 2024   •   16:33
Compania Transgaz, pe val: profit net de peste 260 milioane de lei în primul trimestru, dublu față de anul trecut

Transportatorul național de gaze Transgaz, a anunțat pentru primul trimestru al acestui an un profit net de 262,8 milioane de lei,  în creștere cu 113% față de perioada similară a anului trecut, potrivit raportului transmis Bursei de Valori București.

Acestea sunt rezultate la nivel de grup, care include Vestmoldtransgaz SRL din Republica Moldova şi Eurotransgaz SRL.nÎn perioada 1 ianuarie – 31 martie 2024, societatea Vestmoldtransgaz SRL a prestat servicii de livrare a gazului natural în valoare de 60,70 milioane de lei. La nivel individual, Transgaz a afişat un profit net de 241,94 milioane de lei după primul trimestru al acestui an, în creştere cu 93% faţă de acelaşi trimestru al anului trecut, potrivit Rezultatelor financiare trimestriale transmise Bursei de la Bucureşti.

„În trimestrul I 2024, veniturile din activitatea de exploatare înainte de activitatea de echilibrare şi de construcţii conform cu IFRIC12 sunt mai mari decât cele realizate la 31 martie 2023 cu 41%, înregistrând o creştere de 186.061 mii lei. Cheltuielile de exploatare înainte de echilibrare şi de activitatea de construcţii conform cu IFRIC12 cresc cu 17% faţă de 31 martie 2023, nivelul acestora fiind cu 59.419 mii lei mai mare. Comparativ cu realizările la 31 martie 2023, profitul brut realizat la 31 martie 2024 este mai mare cu 94%, respectiv cu 141.866 mii lei iar profitul net este mai mare cu 93%, respectiv cu 116.573 mii lei”, se arată în comunicatul grupului.

SNTGN Transgaz este unicul operator al Sistemului Naţional de Transport Gaze Naturale (SNT) care asigură transportul a peste 90% din gazul natural consumat în România.

Transgaz desfăşoară următoarele activităţi: transportul intern al gazelor naturale – activitate reglementată de monopol, cu tarife stabilite în baza metodologiei emise de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei; transportul internaţional al gazelor naturale – activitate nereglementată realizată prin conducte de transport gaze naturale, cu tarife stabilite în conformitate cu contractele comerciale încheiate între părţi; dispecerizarea gazelor şi cercetarea şi proiectarea în domeniul transportului gazelor naturale.

Statul român deține 58,5% din Transgaz, prin Secretariatul General al Guvernului. Restul de acțiuni sunt împărțite astfel: 31,27% sunt deținute de persoane juridice și 10,21% de persoane fizice.

 

×
Subiecte în articol: Transgaz profit net