Infrastructură feroviară la nivel UE, autostrăzi construite în viteză, privatizarea CFR Marfă şi personal puţin şi eficient la CNADNR şi la CFR Infrastructură, sunt doar câteva din priorităţile noului ministru al Transporturilor.
Ludovic Orban, al treilea ministru al Transporturilor din ultimii doi ani, a anunţat ieri, în prima conferinţă de presă susţinută din acestă funcţie, că vrea să facă tot ce nu au făcut predecesorii lui. MOşTENIREA DOBRE. Ca un ministru care şi-a făcut temele, Orban a găsit şi explicaţii pentru problemele din transporturi. "Indiferent de oamenii numiţi în funcţii de administrare în cadrul ministerului, răspunderea pentru modul în care se derulează proiectele aparţine ministrului. Majoritatea întârzierilor provin din mandatul fostului ministru Dobre, care practic a blocat transporturile în România", a declarat Ludovic Orban. Printre întârzierile menţionate de minsitru se numără nefinalizarea divizării CFR Călători, întârzierile din procedura de privatizare a CFR Marfă, precum şi întârzieri în domeniul rutier, atât în programele de preaderare, cât şi în cele cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare sau Banca Mondială. În ceea ce priveşte aeroporturile, procesul de fuziune dintre Otopeni şi Băneasa trebuie impulsionat. rban a cerut accelerarea lucrărilor de construcţie de autostrăzi, susţinând că România are nevoie de infrastructură pentru a susţine creşterea economică. DRUM EXPRESS. Săptămâna viitoare, Ministerul Transporturilor (MT) va iniţia procedurile pentru derularea unui proiect de investiţii în valoare de 1,2 miliarde de euro, care vizează amenajarea unor drumuri rapide şi express pe anumite tronsoane, ca soluţie intermediară între autostrăzi şi drumuri naţionale. "Există soluţii tehnice intermediare pentru infrastructura rutieră, aşa numitele «drumuri express». Pentru început ne-am gândit la patru axe, în total de 380 de kilometri, proiectul urmând să fie finalizat într-un an şi trei luni, iar execuţia propriu-zisă va începe în termen de doi ani", a declarat Mihai Grecu, directorul general al CNADNR. Drumurile naţionale care vor fi transformate în şosele rapide sunt Arad Oradea, Turda Sebeş, Piteşti Craiova, respectiv Tetea Satu-Mare Baia Mare.Citește pe Antena3.ro