Datoria publică nu va reprezenta un pericol pentru România, atât timp cât va fi aplicat un proces de consolidare fiscală, prin care să se reducă deficitul bugetar la 5,9% din PIB în 2010 şi ulterior acesta să intre în ţinta stabilită prin tratatul de la Maastricht, de sub 3% din PIB, potrivit FMI.
"Datoria publică este mult, mult mai redusă, ca procent din PIB, comparativ cu cea a unei ţări precum Grecia. Aceasta însă creşte şi este unul dintre motivele-cheie pentru care trebuie să intrăm într-un proces de consolidare fiscală, prin care să reducem deficitul la 5,9% în 2010 şi ulterior sub limita de 3% din PIB", a declarat şeful misiunii de evaluare a FMI în România, Jeffrey Franks.
TOTUL PENTRU DEFICIT
România nu va avea o instabilitate generată de datoria publică, atât timp cât va respecta angajamentele asumate, ne asigură Franks. Cel puţin la nivel declarativ, autorităţile române par a fi înţeles necesitatea respectării angajamentelor. Guvernul poartă negocieri cu FMI, pentru a reuşi să se încadreze în ţintele stabilite. "Este vorba despre o elaborare a modului în care deficitul de 5,9% să poată fi atins în 2010. Aici mă refer la modul în care legislaţia aferentă - Legea pensiilor, Legea responsabilităţii fiscale, o mai bună execuţie bugetară privind colectarea la nivelul autorităţilor locale -, toate aceste legi, care vor fi votate de Parlament în prima jumătate a anului, îşi vor produce efectele până la finalul anului 2010. Atingerea deficitului de 5,9% depinde de implementarea acestor legi", a declarat Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI.
Iar Guvernul îngraşă porcul înainte de evaluarea pe care FMI o va face la mijlocul lunii februarie: proiectul Legii pensiilor va ajunge în Parlament şi va fi dezbătut în procedură de urgenţă, iar legea responsabilităţii fiscale va fi adoptată până în aprilie. Mai mult, Guvernul ar putea adopta azi o ordonanţă de urgenţă cu instrucţiunile de aplicare a Legii unitare de salarizare a personalului bugetar.
CÂND VIN BANII
"Este foarte important ca 2,3 miliarde de euro să vină în România cât mai repede. Am convenit ca jumătate din sumă să acopere deficitul bugetar. Ne aşteptăm să ajungă în ultima săptămână a lunii februarie", a afirmat Tănăsescu. Reprezentanţii FMI vor întocmi un raport de evaluare în baza căruia boardul Fondului va decide, în perioada 16-20 februarie, dacă României îi pot fi acordate cele două tranşe cumulate, în valoare totală de 2,3 miliarde de euro.
România ar mai urma să primească un miliard de euro de la Comisia Europeană şi, în funcţie de aprobarea boardului Băncii Mondiale, încă aproximativ 300 de milioane de euro de la acest organism financiar.
Citește pe Antena3.ro