x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ultimele zile de înscriere a start-up-urilor în programul InnoEnergy PRIMER

Ultimele zile de înscriere a start-up-urilor în programul InnoEnergy PRIMER

15 Ian 2020   •   12:02
Ultimele zile de înscriere a start-up-urilor în programul InnoEnergy PRIMER

Start-up-urile care au produse sau servicii din domeniul energiei sau din domenii conexe se pot înscrie până cel târziu joi, 23 ianuarie, în InnoEnergy PRIMER, program de pre-accelerare al reţelei InnoEnergy pentru start-up-urile din energie sau smart city, se precizează într-un comunicat al InnoEnergy Hub Romania.
Un număr de 15 echipe vor fi selectate să participe la această ediţie a programului.

Pe parcursul a cinci zile, începând de vineri, 24 ianuarie, participanţii vor parcurge mai multe sesiuni de pregătire cu mentori experimentaţi, precum Cristian Patachia - Sultănoiu (Orange Romania), Alexandru Marin (UP Bizz Entrepreneurship Center), Matei Dumitrescu (TechAngels), Marius Mitroi (Ridesafe Technology), Monica Obogeanu (Orange Fab Romania), Cristina Ţoncu (Techcelerator), Marius Bostan (Repatriot).

La finalul programului, fiecare echipă urmează să dezvolte un set de competenţe şi documente care le vor fi utile pentru a aplica la programul de accelerare Highway al reţelei InnoEnergy şi sunt documente pe care potenţialii investitori le vor solicita. Acestea includ scrisoarea de intenţie, strategie de piaţă, roadmap şi peisajul competitiv.

InnoEnergy este acceleratorul Comisiei Europene focalizat pe inovare în domeniul energiei, o iniţiativă a Institutului European de Inovare şi Tehnologie (EIT) şi este finanţat prin programul Uniunii Europene Horizon 2020.

Partener al acestui eveniment este Camera Franceză de Comerţ şi Industrie în România.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: innoenergy start-up energie Smart City