Tribunalul Mehedinţi a declarat, ieri, falimentul Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN). Procedura de faliment a fost solicitată de către Comitetul creditorilor, iar lichidator a fost numită firma Euro Insol, cea care care administrează insolvenţa la Hidrolectrica.
În cadrul RAAN a funcţionat şi fabrica de apă grea, unicul producător din Europa. Odată cu intrarea în faliment, regia se află în imposibilitatea de a mai manageria stocul de apă grea, acesta urmând să fie preluat de o altă entitate.
Apa grea produsă aici avea cea mai mare concentraţie de uz nuclear (99,78%). Valoarea stocului, aflat în prezent la Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale ( ANRSPS), este de circa 300 de milioane de lei.