Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În 1989 industria de maşini şi utilaje agricole românească număra peste 40 de societăţi care produceau de la tractoare şi combine la grape şi pluguri. Acum mai funcţionează doar opt societăţi care îşi concentrează producţia pe nişe de piaţă mai puţin tentante pentru marii competitori multinaţionali. Simbolurile acestei industrii, Tractorul Braşov şi Semănătoarea Bucureşti au pus de mult lacătul pe uşi. Locul lor a fost luat de companiile transnaţionale.
Declinul acestei industrii a început imediat după 1990, odată cu retrocedarea proprietăţilor agricole. O proprietate extrem de fărâmiţată care nu a mai avut forţa financiară să achiziţioneze maşini şi utilaje agricole, iar acest lucru a lovit rapid industria utilajelor agricole. Mecanizarea agriculturii româneşti a rămas în sarcina marilor companii internaţionale care au invadat piaţa. Ofertele lor s-au pliat pe necesităţiile fermierilor români şi pe posibilităţilor lor băneşti, oferindu-le diverse scheme de finanţare. Acum spre ofertele de top, care presupun cele mai noi şi performante echipamente de mecanizare, se orientează fermierii mari.
Piaţa second-hand, salvarea celor mici
Achiziţionarea unui utilaj agricol este însă o investiţie consistentă pentru orice fermier, mai ales pentru cei care exploatează suprafeţe agricole mici. Pentru a compensa decapitalizarea fermierilor, problemă care este de actualitate şi astăzi, importatorii s-au orientat şi spre utilajele şi echipamentele second-hand.
Mari companii precum IPSO Agricultură, MEWI, Claas etc. au înfiinţat departamente care au această preocupare şi au dezvoltat programe speciale, precum cel de buy-back.
Specialiştii spun că acum piaţa second-hand este bine segmentată, distingându-se două tipuri de clienţi. În primul rând fermierii mici care se orientează spre utilajele second-hand mai ieftine, cu o vechime de până la 10 ani, a căror valoare este sub jurul pragului de 50.000 de euro. A doua categorie este reprezentată de fermierii medii care preferă utilaje mai noi, cu valori de peste 50.000 de euro.
70% din parcul de tractoare, depăşit
De la subzistenţă la sustenabilitate a fost deviza tuturor guvernelor post-decembriste în domeniul agriculturii, dar după 26 de ani constatăm că sectorul s-a încăpăţânat să nu parcurgă acest drum. Deşi stăm bine la suprafeţele cultivate şi la producţii, statisticile nu mai arată chiar aşa de bine dacă ne referim la producţiile la hectar, adică la randamente.
Cu o încărcare de circa 50 de hectare/tractor, România înregistrează o medie de trei ori mai mare decât cea europeană, şi asta în condiţiile în care mai bine de 70% din acest parc are durata de viaţă depăşită. Strategia naţională în domeniul agricol prevede ca până în 2030 să se ajungă la un grad de încărcare de 35 hectare/tractor. Guvernul recunoaşte însă că este o ţintă foarte ambiţioasă care presupune o investiţie pe măsură.
Judeţele care deţin cele mai multe tractoare din România sunt Timiş (10.592), Bihor (9.776), Dolj (7.716) şi Satu Mare (7.377).
Vânzări tot mai mici
În ultimii ani tot mai puţini fermieri au primit fonduri pentru achiziţionarea de maşini agricole, astfel că 2015 s-au importat tractoare în valoare de 96,5 de milioane de euro, faţă de 119 milioane de euro în anul precedent. În România industria de tractoare agricole este aproape dispărută, ea mai subzistând doar prin uzina IRUM Reghin şi MAT Craiova.
Guvernul, doar a promis
În urmă cu câteva luni, ministrul Agriculturiii promitea că, împreună cu cei de la Finanţe, va pune la punct o strategie pentru a facilita cumpărarea de maşini şi utilaje agricole. Potrivit acesteia, fermierii care se asociau puteau primi garanţii de stat între 40% şi 60% pentru achiziţionarea unui utilaj agricol. Ministrul Finanţelor spunea la sfârşitul lunii februarie că programul va intra rapid în funcţiune, în două sau trei luni, dar până acum strategia a rămas doar pe hârtie.
Caii putere corelaţi cu hectarele
Pentru a evita finanţarea unor tractoare cu putere supradimensionată faţă de necesar, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Agricole (AFIR) a decis ca din acest an să coreleze puterea maximă a tractoarelor cu dimensiunea exploataţiilor horticole la analiza dosarelor depuse pentru accesarea fondurilor FEADR. Astfel, au fost stabilite opt categorii de ferme: între 2 şi 5 hectare; între 5 şi 10; de la10 şi 20; între 20 şi 50; de la 50 la 100; între 100 şi 200; de la 200 la 300 şi peste 300 de hectare. Fiecare categorie are o putere maximă a tractorului pentru a fi acceptat la plata. În plus, AFIR face şi suma puterilor tuturor tractoarelor din ferma, aceasta fiind şi ea limitată maximal în funcţie de dimensiunea fermei. Astfel, un legumicultor cu 5 hectare de camp, poate cumpăra un tractor de cel mult 70 CP, cu conditia sa nu mai aibă nici un alt tractor în fermă.
Revoluţia high tech
Revoluţia digitală nu ocoleşte nici agricultura, iar dronele sunt pregătite să dea o mână de ajutor fermierilor. Ele realizează analize multispectrale pe durata întregului ciclu vegetativ, oferind informaţiii în timp reral. Deocamdată la noi este un domeniu de pionierat, dar el va evolua cu rapiditate, având în vedere tendinţele pe plan modial. Aceste aparate, cu preţuri din ce în ce mai accesibile, pot oferi informaţii despre nivelul de umiditate a solului, sănătatea plantelor, necesitatea aplicării fertilizanţilor, diagnosticarea şi tratarea diferitelor boli ce pot afecta culturile, analiza încolţirii seminţelor etc. Ele pot monitoriza orice tip de cultură şi în orice zonă geografică.
Mecanizatele inteligente
Viitoare generaţie de tractoare şi combine vor avea pilot automat, GPS-urile urmând să ia locul şoferilor. După ce utilizatorul transmite computerului de la bordul utilajului distanţa de la punctul A la B, acesta va trasa o linie între aceste puncte, iar sistemul GPS va avea astfel o cale trasată pe care o va extrapola în linii paralele cu ea. Următoarea inovaţie care ar putea fi utilizată pe scară largă ar putea fi tractorul şi combina dotate cu sisteme de navigaţie inteligente. Acestea vor permite accesarea sistemul de diagnosticare de la bordul utilajului de la distanţă pentru realizarea unor eventuale reparaţii în timp operativ.
