Vânzările de autovehicule noi pe piaţa românească au crescut cu 15,5% în ianuarie 2014, până la 4.797 unităţi, faţă de perioada similară din 2013, avans datorat în special autoturismelor, care au înregistrat un plus de 15,6%, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile din România (APIA).
La autoturisme, în top-ul mărcilor conduce Dacia, cu 1.031 unităţi vândute (26,7% din total), urmată de Skoda (426 unităţi /11,1%), Ford şi Volkswagen, ambele cu 409 unităţi (10,6%), Opel (205 unităţi /5,3%) şi Renault (161 unităţi /4,2%). Pe modele, Dacia Duster este cel mai bine vândut model în luna ianuarie 2014, urmat de Sandero, Logan, Skoda Octavia şi Volkswagen Golf.
Potrivit datelor APIA, producţia naţională a fost în luna ianuarie 2014 de 32.773 de autovehicule, în scădere cu 6,1% decât în luna similară a lui 2013. Dintre acestea, 26.252 sunt produse de către Dacia, 6.520 de Ford şi unul de către Roman. Volumele cele mai mari le-au înregistrat Dacia Duster (9.731 unităţi), urmată de Dacia Logan (7.719 unităţi), Ford B-MAX (6.520 unităţi), Dacia Sandero (5.398 unităţi) şi Dacia Logan MCV (3.404 unităţi).
Exporturile s-au cifrat la 23.017 unităţi în ianuarie, fiind în scădere cu 17,4% faţă de luna similară a lui 2013. Cel mai exportat model în ianuarie 2014 a fost Ford B-MAX (6.308 unităţi), urmat de Dacia Duster (5.277 unităţi), Dacia Logan (4.908 unităţi) şi Sandero (4.001 unităţi).
În perioada menţionată doar 70% din din producţia naţională realizată în luna ianuarie a fost exportată, respectiv cu aproximativ 10 puncte procentuale mai puţin decât în ianuarie 2013.
Analiza APIA arată că vânzările pe piaţa din România sunt susţinute în continuare de achiziţiile realizate de persoanele juridice, adică 86% din totalul volumelor din luna ianuarie 2014, ceea ce reprezintă o creştere cu 5 puncte procentuale faţă de ianuarie 2013 (81%). În ianuarie 2014 au fost înregistrate creşteri importante la clasele mici (A, B şi C) şi SUV, toate celelalte fiind în scădere faţă de ianuarie 2013, iar în funcţie de tipul de combustibil, continuă creşterea ponderii autoturismelor diesel, care au ajuns în ianuarie 2014 la 61,3% din piaţă, faţă de 59,4% cât se înregistra în ianuarie 2013.
Pe de altă parte, înmatriculările de autoturisme rulate au scăzut cu 13,8%, faţă de ianuarie 2013, dar volumul acestora, cu 15.500 de unităţi, este de trei ori mai mare decât cel al autoturismelor noi înmatriculate în ianuarie 2014.
În ultimele 7 luni, pe fondul derulării Programului 'Rabla', demarat în 2013 mai târziu decât în ceilalţi ani, vânzările de autoturisme au înregistrat creşteri faţă de lunile similare din anul precedent, situaţie care nu a mai fost întâlnită în ultimii 5 ani.
Analiza APIA relevă o evoluţie pozitivă şi pe plan european, ianuarie 2014 înregistrând pe segmentul autoturisme volume cu 5,5% mai mari decât cele din ianuarie 2013. Pe cele două segmente analizate (EU15 şi EU 10) creşterile sunt de 4,9% şi respectiv 12,8%.