x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Vânzările de telefoane mobile au ajuns, anul trecut, în Europa la 258 de milioane de unităţi. O treime au fost smartphone-uri

Vânzările de telefoane mobile au ajuns, anul trecut, în Europa la 258 de milioane de unităţi. O treime au fost smartphone-uri

de Elena Stan    |    16 Feb 2012   •   08:47
Vânzările de telefoane mobile au ajuns, anul trecut, în Europa la 258 de milioane de unităţi. O treime au fost smartphone-uri

Vanzarile de telefoane mobile in Europa s-au majorat anul trecut cu 3,2%, la 258 milioane unitati, evolutie influentata de cresterea cererii de smartphone-uri, cu 67%, astfel incat aceasta categorie de aparate a ajuns sa acopere peste o treime din total, potrivit unui studiu elaborat de GfK.

"In 2010, smartphone-uri reprezentau doar 22% din vanzari pe piata telefoniei mobile, iar in 2011 aceasta cifra a crescut la 36%. In decembrie 2011, cota a urcat la 45%", se arata intr-un comunicat al companiei de cercetare a pietei.

Cu o cota in unitati volum de peste 17%, Marea Britanie este cea mai mare piata pentru smartphone-uri din Europa, urmata de Germania, Austria si Elvetia, cu 16% in total.

Pretul mediu al unui telefon mobil in Europa a crescut anul trecut cu 8%, la 200 de euro.

GfK estimeaza ca industria dispozitivelor digitale - care include telefoane mobile, televizoare LCD, computere, camere digitale, tablete PC si dispozitive de birou - va atinge in acest an 22% din vanzarile globale numai prin vanzarile de smartphone-uri, ceea ce ar reprezenta o majorare de 4 puncte fata de cifra din 2010.

×