x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Vești proaste pentru români. Semnalul tras de analiștii financiari

Vești proaste pentru români. Semnalul tras de analiștii financiari

26 Noi 2019   •   08:24
Vești proaste pentru români. Semnalul tras de analiștii financiari
Sursa foto: Victor Stroe

Analiştii financiari anticipează o depreciere a leului pentru orizontul de 12 luni, până la o valoare medie de 4,8597 lei/euro, o rată medie a inflaţiei de 3,6% în noiembrie 2020 şi o majorare a primei de risc a României, potrivit unui sondaj realizat de CFA România.

"În ceea ce priveşte cursul de schimb EURO/RON, peste 83% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7992, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8597", se arată într-un comunicat al Asociaţiei CFA România transmis AGERPRES.

Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (noiembrie 2020/noiembrie 2019) a înregistrat o valoare medie de 3,60%.

"Sunt de remarcat anticipaţiile privind majorarea primei de risc a României (peste 66% dintre participanţii la sondaj anticipează majorarea preţului CDS pentru România). De asemenea, peste 63% dintre participanţii la sondaj consideră că proprietăţile imobiliare din principalele oraşe sunt supraevaluate", precizează sursa citată.

În luna octombrie 2019, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a crescut cu 6,9 puncte, faţă de luna anterioară, până la valoarea de 54,4 puncte, dar raportat la octombrie 2018, Indicatorul a scăzut cu 6,1 puncte. Această evoluţie s-a datorat componentei de anticipaţii a Indicatorului, susţin analiştii CFA România.

Astfel, Indicatorul condiţiilor curente a scăzut faţă de luna anterioară cu 0,3 puncte, până la valoarea de 65 de puncte, iar faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul condiţiilor curente a crescut cu 2,5 puncte.

Indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 10,5 puncte până la valoarea de 49,2 puncte, dar comparativ cu perioada similară a anului trecut, acest Indicator a scăzut cu 7,8 puncte.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică a fost lansat de către Asociaţia CFA România în luna mai 2011 şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică din România pentru un orizont de timp de un an. De asemenea, sondajul în baza căruia este calculat Indicatorul include şi întrebări referitoare la evaluarea condiţiilor curente macroeconomice.

"Prin modul de realizare, acest sondaj cuprinde atât elemente specifice unui indicator de sentiment (încredere) care arată percepţia grupului de analişti membri ai Asociaţiei CFA România privind evoluţia pieţelor financiare, a mediului de afaceri, a randamentelor şi riscurilor, cât şi un indicator fundamental de prognoză privind evoluţiile cursului de schimb, a ratelor dobânzilor şi inflaţiei. Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni iar participanţii sunt membri ai Asociaţiei CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenului CFA", precizează sursa citată.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) şi este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la condiţiile curente (referitoare la mediul de afaceri şi piaţa muncii) şi anticipaţiile (pentru un orizont de timp de un an pentru mediul de afaceri, piaţa muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale la nivel de economie).

Pe lângă întrebările necesare pentru calculul Indicatorului de Încredere Macroeconomică, sondajul evaluează şi anticipaţiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rata inflaţiei, ratele de dobândă, cursul de schimb EUR/RON, indicele bursier BET, condiţiile macroeconomice globale şi preţul petrolului.

Asociaţia CFA România este asociaţia profesioniştilor în investiţii din România, în mare parte deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA®), calificare administrată de CFA Institute (USA). În prezent, Asociaţia CFA România are peste 230 de membri. AGERPRES

×
Subiecte în articol: deprecierea leului