În acest moment, nu există un buget național alocat pentru reluarea programului, iar varianta finanțării din fonduri europene nu va fi aplicată anul viitor.
Demnitarul a explicat că prioritatea în următoarele luni va fi acoperirea proiectelor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) care au rămas fără finanțare, acestea urmând să fie mutate pe bugetul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM).
Nici Programul Casa Verde nu va mai fi reluat în 2026, tot din cauza lipsei de fonduri. Va fi disponibil doar un proiect finanțat din bani europeni, destinat exclusiv consumatorilor vulnerabili. Deși s-a discutat și despre posibilitatea subvenționării în sistem de leasing social, acest scenariu a fost exclus pentru anul viitor.
Autoritățile spun că, în cazul în care se va găsi buget pentru Rabla în 2026, ar putea fi intrordusecondiții suplimentare, cum ar fi eligibilitatea mașinilor produse în Europa, dar pentru moment nu există certitudini.
Românii interesați de stimulentele pentru achiziționarea de autovehicule ecologice vor trebui să aștepte clarificări suplimentare privind viitorul acestor programe, potrivit observatornews.ro.


